Curtea Constituţională a anunţat, vineri, că preschimbă majoritatea termenelor de judecată din luna aprilie şi prima jumătate a lunii mai. Vor fi judecate doar cauzele care vizează măsurile adoptate în legătură cu starea de urgenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În perioada stării de urgenţă, Curtea Constituţională soluţionează numai cauzele care privesc măsurile adoptate în considerarea stării de urgenţă decretate. În completarea hotărârilor anterioare cu privire la modul de desfăşurare a activităţii Curţii Constituţionale, Plenul Curţii Constituţionale a hotărât ca, în dosarele având ca termen de judecată datele de 28 aprilie, 29 aprilie, 30 aprilie, 7 mai şi 14 mai 2020, să se preschimbe termenul de judecată”, a transmis, vineri, CCR, printr-un comunicat de presă.

Termenele vor fi preschimbate astfel:

CCR a precizat că termenul de judecată stabilit pentru data de 20 mai 2020 nu se preschimbă.

”În această perioadă se va acorda prioritate redactării cu celeritate a deciziilor pronunţate, precum şi întocmirii rapoartelor în cauzele înregistrate pe rolul Curţii Constituţionale, urmând ca după încetarea stării de urgenţă să fie mărit în mod corespunzător numărul şedinţelor de judecată pentru a asigura soluţionarea tuturor cauzelor care nu au putut primi termen de judecată în perioada stării de urgenţă”, a mai transmis CCR.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.