Teatrul Naţional din Timişoara dă startul evenimentelor pentru anul 2021, când oraşul va deţine titlul de Capitală Culturală Europeană, cu un spectacol bazat pe unul dintre cele mai importante titluri ale dramaturgiei universale: ”Rinocerii” de Eugène Ionesco.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Teatrul Naţional Timişoara a anunţat, marţi, debutul evenimentelor dedicate Capitalei Culturale Europene. 

”Rinocerii” este o demonstraţie de geniu despre resorturile dictaturii, fiind declarată, de altfel, „una dintre marile demonstraţii împotriva totalitarismului”.

”Cu «Rinocerii», Eugène Ionesco, martor al răspândirii doctrinei naziste, dă răspunsul spiritului uman la „rinocerizare” şi  la consecinţele sale. Personajul principal, Bérenger, este un om oarecare, trăieşte într-un loc care poate fi oriunde şi, începând cu secolul al XX-lea, oricând. Povestea lui începe atunci când oraşul este lovit de o nouă epidemie: oamenii se transformă în rinoceri”, a transmis Teatrul Naţional Timişoara. 

Distribuţia îi reuneşte pe actorii Romeo Ioan, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Matei Chioariu, Irene Flamann Catalina, Cristian Szekeres, Doru Iosif, Benone Viziteu, Roberta Popa Ionescu, Ana Maria Pandele Andone, Cătălin Ursu,  Costa Tovarnisky, Laura Avarvari, Bogdan Spiridon, Andrei Chifu, Andrei Zgăbaia, Claudiu Patcău, Claudiu Surmei, Darius Zet, Marin Lupanciuc, Paul Vesa şi Judit Reinhardt.

Regia este semnată de Gábor Tompa, unul dintre regizorii legendari ai teatrului românesc modern. Scenografia spectacolului  este concepută de Helmut Stürmer, scenograf de teatru şi film originar din Timişoara.

Premiera spectacolului va avea loc miercuri, 4 martie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional. Următoarele spectacole sunt programate vineri, 6 martie, duminică, 8 martie şi vineri, 27 martie, de la aceeaşi oră.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.