Liderul filialei municipale PNL Iaşi, deputatul Marius Bodea, susţine că aeroportul ieşean pierde oportunităţi importante de finanţare, el dând exemplul altor aerogări din ţară, Cluj, Bacău şi Suceava, care se modernizează cu bani europeni, fără a apela la soluţia concesionării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marius Bodea, fost director al aerogării ieşene, afirmă într-un comunicat de presă, că "aeroportul Iaşi pierde oportunităţi importante de finanţare", el adăugând că "de când e condus de PSD, Iaşul pare să fi rămas înţepenit în incompetenţa unui management disperat să înstrăineze acest bun al comunităţii unor firme cu interese ascunse".

"Alte aeroporturi din ţară reuşesc să acceseze fonduri UE pentru proiecte de modernizare. Cel mai recent exemplu este Aeroportul din Cluj, căruia Ministerul Transporturilor i-a aprobat, săptămâna aceasta, cererile de finanţare pentru două proiecte: calea de rulare şi echipamente moderne de securitate, costurile depăşind 95 de milioane de lei. Când ministrul Transporturilor invită, la aceeaşi masă, managerii aeroporturilor, pentru a le transmite un mesaj clar de susţinere, inclusiv pentru găsirea unor soluţii la problemele pe care aceştia le întâmpină, şi tu nu vezi oportunitatea înseamnă că pur şi simplu nu îţi pasă", afirmă liberalul Marius Bodea.

Totodată, deputatul liberal ieşean precizează că există deschidere din partea Ministerului Transporturilor pentru dezvoltarea infrastructurii aeroporturilor, însă "cei care au distrus Aeroportul Iaşi aleg varianta cea mai comodă şi anume concesionarea, în locul proiectelor europene sustenabile".

"Cum reuşesc oare cei din Cluj, şi chiar aeroporturile mai mici - Bacăul ori Suceava - să ia bani pentru aceleaşi lucrări de care are nevoie şi aeroportul ieşean, numai cei de la PSD Iaşi vor să vândă străinilor o afacere profitabilă pentru că nu sunt în stare să o managerieze? Suceava a bifat investiţii de 40 milioane euro şi construieşte un terminal modern, iar Bacăul a atras o finanţare de 35 de milioane de euro pentru lucrări de modernizare a pistei. Aeroportul Iaşi stagnează pentru că nu a depus niciun proiect european în ultimii trei ani. Nici măcar nu a urmărit să vadă ce programe ale Comisiei Europene i-ar putea aduce gratuit zeci de milioane de euro pentru noi investiţii în infrastructură. Până acum, PSD s-a lăudat că vom avea platformă lărgită şi cale rulare suplimentară, investiţii urgente, care puteau fi făcute imediat, dar rezultatul, după trei ani, este zero. În schimb, se găsesc bani de aruncat pe hârtii inutile ori prime consistente de aşa-zisă performanţă managerială", a mai spus deputatul liberal Marius Bodea.

Compania Sky Capital Airports este interesată să preia în concesiune aeroportul din Iaşi, reprezentanţii investitorilor susţinând pe 12 decembrie la Iaşi că aerogara ieşeană poate atinge un trafic de cinci milioane de pasageri în următorii 10-15 ani.

Compania a propus, în cadrul unei dezbateri la Iaşi, dezvoltarea unor servicii în jurul aeroportului (hotel, cartier rezidenţial, centre medicale), întreaga investiţie fiind etapizată pe parcursul a zece ani.

Directorul aeroportului ieşean Cătălin Bulgariu a declarat, în cadrul aceleiaşi dezbateri, că modernizarea aeroportului este obligatorie, investiţia necesară fiind de peste 100 milioane de euro.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi Maricel Popa s-a aflat recent într-o vizită în Emiratele Arabe Unite, el recunoscând ulterior că a discutat pe tema unor posibile investiţii la aeroportul din Iaşi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.