Operaţiunea militară americană în care liderul Statului Islamic (SI) Abu Bakr al-Baghdadi s-a sinucis este mai importantă decât cea în care a fost ucis liderul Al-Qaida Osama ben Laden în 2011, în Paksitan, în timpul administraţiei democratului Barack Obama, apreciază Donald Trump, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trump a prezentat duminică, într-un discurs către naţiune, la Casa Albă, detalii despre opraţiunea din Siria în care a fost eliminat al-Baghdadi.

Locatarul Casei Albe recunoaşte importanţa morţii lui Osama ben Laden, însă el consideră că vestea morţii lui Abu Bakr al-Baghdadi este şi mai importantă.

Trump consideră că ben Laden a devenit un nume mondial în terorism la nivel global după atentele teroriste de la 11 septembrie 2001 în Statele Unite.

Însă al-Baghdadi şi-a făcut un astfel de nume prin construirea ”califatului” SI.

Trump a precizat că analize ADN efectuate la faţa locului atacului au condirmat că al-Baghdadi a fost ucis în această operaţiune militară americană.

El a prezentat duminică detalii ample despre această misiune, într-o intervenţie televizată din ”Sala dimplomatică”, la Casa Albă.

El a precizat că surparea tunelului în care Abu Bakr al-Baghdadi şi-a detonat centura explozivă a îngreunat accesul la corpul acestuia.

Însă americanii au înlăturat obstacolele şi au putut, astfel, să confirme identitatea liderului SI.

Trump a precizat că participanţii la operaţiune ”au adus părţi din corp” cu ei, în pofida faptului că ”nu mai rămăsese mare lucru” din cadavrul lui al-Baghdadi.

”Ei au ADN-ul său. Mai mult decât voiau”, a declarat locatarul Casei Albe

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.