Facebook, Amazon.com şi Google vor fi audiate în Congres pentru modul în care afectează mediul concurenţial pentru companiile mici, potrivit unui articol Bloomberg, citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedinta Comisiei pentru companii mici din Camera Reprezentanţilor, Nydia Velazquez, intenţionează să invite reprezentanţi ai Facebook, Amazon.com şi  Google pentru răspunde unor întrebări, la sfârşitul lunii octombrie sau la începutul lui noiembrie.

“Preşedinta Velazquez consideră că firmele merită să concureze în condiţii echitabile şi speră că audierea va fi o oportunitate pentru comisie să analizeze cum se descurcă firmele mici, având în vedere poziţia dominantă a marilor companii de tehnologie în domenii pornind de la comerţul electronic până la traficul pe internet” a declarat un purtător de cuvânt al acesteia.

Marile companii de tehnologie sunt deja ţinta mai multor investigaţii, între care cele din partea unor parlamentari şi a Departamentului de Justiţie, una dintre teme fiind comportamentul anticoncurenţial.

Amazon, Facebook şi Google nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.