Statele Unite ”nu vor să reacţioneze exagerat” în urma recentelor tiruri de rachetă ale Coreei de Nord, pentru a nu închide uşa diplomaţiei, dă asigurări şeful Pentagonului Mark Esper, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Coreea de Nord a procedat marţi la un nou tir de proiectile - al patrulea test de acest fel în 12 zile - şi a denunţat începutul exerciţiilor militare sud-coreeano-americane.

”Noi nu vom reacţiona exagerat la toate astea”, a declarat noul secretar al Apărării la bordul unui avion, către Tokyo, a treia etapă a unui truneu de o săptămână în Asia. ”Din câte ştiu eu, era vorba despre tiruri cu rază scurtă de acţiune”, a adăugat el.

Întrebat dacă noua politică americană este să nu se facă nimic, atât timp cât este vorba despre rachete cu rază scurtă de acţiune, Esper a dat asigurări că nu este aşa.

”Eu n-aş spune că nu facem nimic”, a răspuns el. ”Noi luăm aceste tiruri în serios, le urmărim îndeaproape, încercăm să înţelegem ce fac şi de ce, însă trebuie să fim totodată atenţi să nu reacţionăm exagerat şi să ne punem într-o situaţie în care diplomaţia ar fi exclusă”, a adăugat el.

Statele Unite nu au însă intenţia să-şi reducă şi mai mult exerciţiile militare comune cu Coreea de Sud, a subliniat şeful Pentagonului.

”Am făcut anumite ajustări după întâlnirea” preşedintelui american Donald Trump cu dictatorul nord-coreean Kim Jong Un din iunie, a spus el.

”Însă, în acelaşi timp, trebuie să ne menţinem gradul de pregătire militară. Statele Unite şi Coreea de Sud au început luni exerciţiul comun «Dong Maeng» (Alianţa), vizând să verifice buna coordonare între comandamentele celor două ţări. Acest exerciţiu, care nu mobilizează echipamente grele, are loc pe computer”, a spus secretarul amerian al Apărării.

Mark Esper, care i-a succedat la 23 iulie lui Jim Mattis, după şapte luni, a ales Asia să efectueze primul său turneu internaţional în calitate de secretar al Apărării, cu scopul de a reafirma voinţa Statelor Unite de a se opune ascensiunii puterii Chinei în regiunea Asia-Pacific.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.