Două persoane au fost ucise şi cel puţin zece au fost rănite, între care doi sportivi americani, după prăbuşirea unui balcon interior al unui club de noapte din Gwangju, în Coreea de Sud, localitate în care se dispută Campionatele Mondiale de Nataţie, a anunţat poliţia locală, informează lefigaro.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Accidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 02.30. «Un balcon interior s-a prăbuşit într-un club de noapte la Gwangju. Cele două persoane care şi-au pierdut viaţa nu au legătură cu competiţia de nataţie. Printre răniţi sunt doi sportivi, un săritor în apă american şi o jucătoare americană de polo", a anunţat poliţia locală.

Potrivit presei locale, cele două persoane decedate aveau 27, respectiv 38 de ani. 

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În acest club, situat în apropierea satului sportivilor, se aflau jucătoare şi jucători de echipele americane de polo care sărbătoreau titlul mondial al fetelor, însă toţi sunt "bine şi în afara oricărui pericol", a explicat Christopher Ramsey, preşedintele federaţiei din SUA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.