40% dintre locuinţele aflate în construcţie în Bucureşti şi împrejurimi sunt amplasate în imediata apropiere a unei clădiri de birouri, potrivit unui studiu întocmit de către compania de consultanţă imobiliară SVN Romania remis Agenţiei de presă News.ro, înaintea evenimentului „Oraşul meu – Acasă şi la birou”, organizat în data de 27 iunie 2019, la Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, circa 6.000 de locuinţe amplasate la mai puţin de un kilometru de o clădire de birouri ar putea fi livrate în 2019 în Bucureşti şi în împrejurimi. Aproximativ 14.000 de locuinţe sunt în diferite etape de construcţie în Bucureşti şi împrejurimi, potrivit datelor SVN Romania, şi ar putea fi finalizate în 2019 în funcţie de modul în care dezvoltatorii îşi vor respecta ritmul de construcţie asumat.

”Pe măsură ce veniturile populaţiei au crescut, iar companiile au continuat să îşi dezvoltate afacerile, preluând tot mai multe spaţii moderne de birouri, s-a majorat şi numărul persoanelor care doresc achiziţionarea unei locuinţe amplasate lângă un mare centru de afaceri. Anul 2019 aduce de altfel o premieră pe piaţa rezidenţială din Bucureşti: pentru prima dată segmentul middle market, caracterizat prin locuinţe cu suprafeţe mai mari şi un amplasament mai bun, semi-central, deţine ponderea majoritară din oferta nou dezvoltată, după o perioadă de ani de zile în care locuinţele cu suprafeţe mici, amplasate la marginea oraşului,  au dominat piaţa”, explică Andrei Sârbu, CEO SVN Romania.

Cele mai multe locuinţe amplasate în imediata apropiere a unei clădiri de birouri se află în zona de vest a oraşului, în Militari, urmată de zona Politehnică.

SVN Romania este cel mai mare jucător activ pe segmentul rezidenţial, fiind consultantul şi agentul exclusiv a peste 10 proiecte rezidenţiale cu un minimum de 350 de unităţi fiecare. Consultanţii companiei au vândut în ultimii ani peste 7.000 de apartamente noi cu o valoare de peste 500 de milioane de euro.

SVN International Corp. are peste 200 de birouri în opt ţări şi regiuni (Australia, Caraibe, Coreea de Sud, Canada, Mexic, România, Rusia şi Statele Unite ale Americii), în care activează peste 1.600 de  consultanţi imobiliari şi personal administrativ.

SVN Romania este partener al evenimentului de business „Oraşul meu – Acasă şi la birou”, organizat în data de 27 iunie 2019, la Bucureşti, de Agenţia de presă News.ro, Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox, care se va desfăşura începând cu ora 09:00, la Hotel Radisson Blu, sala Atlas 2.

Detalii şi înscrieri la: https://evenimente.news.ro/orasul-meu-acasa-si-la-birou-19025689

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.