Boris Johnson, marele favorit la succesiunea Theresei May, ar fi fost consiliat de către Steve Bannon, fostul consilier al lui Donald Trump, dezvăluie presa britanică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După ce The Guardian a dezvăluit vineri oo altercaţie între Boris Johnson şi partenera sa, The Observer scria duminică despre presupusele legături ale acestuia cu extrema dreaptă.

Ziarul britanic dezbăluie că Johnson ar fi fost consiliat de către Steve Bannon, directorul campaniei prezidenţiale a lui Donald Trump.

Zvonuri despre legături între cei doi au apărut de vara trecută, însă au fost negate întotdeauna de către Johnson.

The Observer publică de această dată o înregistrare video în care Bannon afirmă că se află în contact cu fostul ministru britanic de Externe.

Imaginile au fost filmate în iulie 2018 de către americana Alison Klayman, care realizează un documentar despre  Bannon, ”The Brink”.

Documentarul urmează să apară în iulie.

În înregistrare, fostul consilier al lui Trump, aşezat în camera sa de hotel, afirmă că se află în contact în mod regulat cu Johnson.

La momentul demisiei fostului şef al diplomaţiei din Guvernul May, Bannon afirmă că l-a ajutat să-şi redacteze discursul.

Aceste noi dezvăluiri au loc în contextul în care Boris Johnson este marele favorit la succesiunea premierului demisionar.

Dezvăluiri cu privire la zgomotoasă ceartă conjugală şi intervenţia poliţiei au dat deja o o primă lovitură imaginii fostului primar al Londrei.

Această a doua dezvăluire continuă să sporească presiunile asupra lui ”BoJo”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.