Selecţionerul Cosmin Contra a declarat, vineri seară, după victoria cu scorul de 4-2 obţinută de naţionala de tineret în partida cu Anglia, de la Campionatul European under 21, că acest succes îl bucură enorm. El a lăudat inspiraţia jucătorilor şi antrenorului Mirel Rădoi şi a menţionat că actualul lot U21 vs “duce greul” primei reprezentative în următorii ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Se pare că totul ne este favorabil şi inspiraţia jucătorilor este extraordinară, inspiraţia antrenorului, cum pregăteşte meciul… Am reuşit şi mă bucur enorm pentru băieţi pentru că sunt zi de zi alături de ei. Sunt foarte fericit pentru ei. Sunt sigur că băieţii vor fi inteligenţi la meciul cu Franţa şi un rezultat de egalitate ne-ar califica. Trebuie să ne bucurăm de această victorie, este o victorie mare. Avem şanse mari să ne calificăm şi de pe locul doi şi să mergem la Olimpiadă. Ar fi prima generaţie după foarte mult timp. Ar fi încununarea muncii pe care a depus-o în primul rând Daniel Isăilă şi dusă la bun sfârşit şi poate îmbunătăţită de Mirel Rădoi. Este o generaţie bună care pe viitor va fi echipa naţională mare, ei vor duce greul echipei naţionale în următorii ani. Dac- vor avea acelaşi entuziasm, acelaşi spirit de sacrificiu, pe viitor putem să ne gândim că vom avea din nou rezultate extraordinare la echipa naţională”, a spus Contra la Digi Sport.

Reprezentativa under 21 a României a învins, vineri, la Cesena, cu scorul de 4-2 (0-0), selecţionata Angliei, în etapa a doua a grupei C de la Campionatul European de tineret. Tricolorii au învins şi în prima etapă, scor 4-1 cu Croaţia, astfel că sunt pe primul loc în clasament, cu şase puncte.

Au marcat: Gray ’79, Abraham ‘87  / Puşcaş ’76 (penalti), Ianis Hagi ’85, Coman ’89, ‘90+3

În celălalt meci al grupei, de la ora 22.00, se întâlnesc Franţa şi Croaţia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.