Antrenorul Mircea Rednic a declarat, marţi, că a fost dat afară de la Dinamo, nefiind vorba de o înţelegere amiabilă, aşa cum a anunţat gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Lucrurile au venit din partea conducerii. Am mers să vorbesc despre program, despre jucători, despre lot şi am fost anunţat de Bogdan (n.r. - Bălănescu, directorul general al clubului) că domnul Ionuţ Negoiţă este nemulţumit că am terminat pe locul 9 şi că a decis să nu mai colaborăm. Nu erau semne, văd că acum a apărut o clauză în contract de play-off. Nimeni nu a vorbit de play-off în afară de mine şi mulţi mi-au zis că cu lotul ăsta nu am nicio şansă. Credeţi că eu nu ştiam ce lot am, în ce mă bag? De ce nu m-au dat afară atunci, când nu m-am calificat în play-off. Nu m-au dat pentru că le-a fost teamă. Cu lotul care era atunci, ne băteam la retrogradare. De aceea am aşteptat perioada de transferuri ca să aduc alţi jucători. Din ianuarie, după perioada de pregătire au fost 20 de meciuri, dintre care am câştigat 12 meciuri, am făcut patru egaluri şi patru înfrângeri. Au fost 40 de puncte cu jucători veniţi în iarnă. Nu au fost corecţi pentru că trebuiau să spună; <Mircea, pe noi ne interesează play-off-ul, ne interesează locul 7, dar nimeni nu a spus nimic, au vorbit doar să pregătim sezonul următor. Nici eu nu mai schimbam sistemul în ultimele meciuri şi nu mai dădeam posibilitatea unor jucători să evolueze. Ei au ştiut clar de ce am venit eu aici. Din noiembrie, l-am văzut pe Negoiţă de două ori, o dată să văd care e situaţia pentru cumpărarea clubului. Preferam să-l văd mai des ca să ştiu şi eu ce-şi doreşte, nu să aflu prin alţii. Nu a vrut să se mai implice, nici financiar, cu nimic şi atunci te deranjează că ai ieşit pe locul 9 dacă tu nu te implici deloc? Nu aveam de gând să plec. La Dinamo am venit să ajut, am crezut că se face un proiect, dar nu schimbi antrenorul după zece etape, altul după etape şi altul... El a pierdut acum 400.000 de la doi sponsori pe care îi aduceam eu. Şi acum ei nu mai vor să vină, pentru că veneau pentru proiectul în care eram implicat eu", a declarat Rednic, la Digi Sport.

El spune că are o ofertă de a antrena în Qatar pe un salariu de un milion de euro: "Am ofertă de un milion de euro, dacă vreau să mă duc undeva. Aş putea mâine să semnez, să plec în Qatar să iau un milion două sute cu tot cu staf. Dar plec în Belgia, să mă operez".

Eugen Neagoe a fost numit, luni, antrenor principal al echipei FC Dinamo, în locul lui Mircea Rednic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.