Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi l-a acuzat miercuri pe preşedintele Donald Trump că blochează numeroase proceduri angajate împotriva sa de către opoziţie şi că se livrează unei ”operaţiuni de disimulare”, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nimeni nu este mai presus de lege, nici preşedintele Statelor Unite. Iar noi suntem convinşi să preşedintele Statelor Unite se livrează unei operaţiuni de disimulare”, a declarat Pelosi pentru presă.

Donald Trump a reacţionat, la scurt timp după aceea, într-o reuniune la Casa Albă cu preşedinta Camerei Reprezentanţilor şi liderul minorităţii democrate în Senat Chuck Schumer, consacrate unor proiecte de investiţii în infrastructură.

”Eu nu disimulez”, a declarat Donald Trump, adăugând că refuză să coopereze cu democraţii în proiecte de mari lucrări, din cauza investigaţiilor lor ”false”.

”Eu am intrat în cameră şi i-am spus senatorului Schumer şi speakerului Pelosi că vreau să fac infrastructuri, vreau asta mai mult ca voi (...), dar ştiţi ceva? Nu o putem face în aceste condiţii”, a declarat trump într-o conferinţă de presă organizată în pripă.

Nancy Pelosi a declarat în faţa presei că ”se roagă pentru Trump şi Statele Unite”.

Chuck Schumer a spus că Trump ”parcă ar fi rupt-o la fugă” atunci când a fost întrebat despre finanţarea acestor mari lucrări.

”O TENTATIVĂ DE DEMOLARE”

Democraţii, majoritari în Camera inferioară a Congresului din ianuarie, sunt angajaţi într-un conflict dur cu locatarul Casei Albe în numeroase dosare, de la o presupusă obstrucţionare a justiţiei în ancheta rusă şi până la afaceri private şi comerciale ale promotorului imobiliar newyorkez.

Unii democraţi doresc să lanseze o procedură de destituire (impeachment) a preşedintelui, o întreprindere considerată prea riscantă - atât în plan juridic, cât şi politic - de către Pelosi şi alţi oficiali de rang înalt din cadrul Camerei.

Aceste îndemnuri în vederea declanşării uneiproceduri de ”impeachment" s-au multiplicat miercuri, în urma refuzlului unui fost consilier juridic al Casei Albe, Don McGahn, de a fi audiat cu privire la ancheta rusă în Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanţilor.

”Mulţi dintre noi considerăm că deschiderea unei anchete în vederea destituirii ne-ar oferi o posibilitate mai mare de a aduce martori în Congres. Noi încercăm pur şi simplu să ne imaginăm mijloace de a obţine adevărul”, a declarat pentru postul MSNBC reprezentantul democrat Mark Pocan.

Potrivit raportului procurorului Robert Mueller cu privire la un amestec al Rusiei în alegerile americane din 2016, Donald Trump l-a sunat în mai multe rânduri pe McGahn, în iunie 2017, pentru a-i ordona ca Departamentul Justiţiei să-l destituie pe Mueller, invocând conflicte de interese.

Preşedintele republican a dispus ca fostul său avocat să refuze să fie audiat în Comisia Juridică a Camerei.

Trump a repetat miercuri ceea ce spune neîncetat după ce raportul lui Mueller a fost făcut public, la sfârşitul lui martie, într-o versiune cenzurată.

”Nu există complicitate, nu există obstrucţionare, nu există absolută nimic”, a subliniat locatarul Casei Albe. ”Toată această poveste este doar o tentativă de demolare a preşedintelui Statelor Unite”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.