Industriile cu un grad sporit de vulnerabilitate pentru infracţiunile economice sunt industriile petrolieră, alimentară şi cea a construcţiilor, a declarat într-un interviu pentru News.ro Gabriel Albu, avocat şi managing partner la casa de avocatură Buduşan, Albu&Asociaţii. Acesta afirmă că cele mai „vulnerabile” poziţii din cadrul unor companii, atunci când vorbim de infracţiuni, sunt cele de director operaţional, administrator, director general, director economic/ financiar, iar avocatul subliniază că nu doar cine semnează răspunde.
Albu a atras atenţia că factorii de vulnerabilitate vin din structura pieţelor respective şi din „marja de manevră” ce poate fi practicată de actorii economici.
"Pentru firma noastră, cazuistica cea mai însemnată, din punct de vedere al volumului, a vizat clienţi din industriile oil&gas, banking&finance, IT, construcţii, food&beverages. La nivel de percepţie, în general, la nivel naţional, pare că cele mai 'targetate' industrii, de-a lungul timpului, au fost industriile petrolieră, alimentară şi cea a construcţiilor. Factorii de vulnerabilitate vin din structura pieţelor respective şi din „marja de manevră” ce poate fi practicată de actorii economici în acele pieţe, în scopuri care pot veni în coliziune cu legea penală (scopuri care, câteodată, nici măcar nu sunt percepute ca fiind ilicite, în condiţiile în care unele practici au fost multă vreme chiar tolerate de către autorităţi – de exemplu, practica industriei media de remunerare a angajaţilor 'pe drepturi de autor'). Recent, pe fondul unei dorinţe cât mai mari de atragere de fonduri structurale, câteodată chiar realizată, în contrapunere cu o birocraţie excesivă şi ocazional cu neînţelegerea principiilor şi regulilor relevante, precum şi cu „reverenţa” excesivă pe care statul român şi autorităţile de management o acordă domeniului fondurilor europene, cazuistica de profil este una însemnată şi constant ridicată", mai spune Gabriel Albu.
Acesta vorbeşte şi de poziţiile vulnerabile din cadrul companiilor pasibile pentru astfel de infracţiuni.
"Ca regulă, cele mai 'vulnerabile' poziţii din cadrul unor companii, atunci când vorbim de infracţiuni contra terţilor (de exemplu, bugetul de stat), sunt cele de CEO, CFO, COO, administrator, director general, director economic/ financiar. La acestea se pot adauga, nu de puţine ori, chiar acţionarii (atunci când au fost implicaţi în luarea deciziilor punctuale relevante) ori middle managementul (directorii/ managerii subdiviziunilor de resort, juridic, marketing, HSEQ etc.). Cu cât mai înalte/ decizionale poziţiile celor implicaţi, cu cât mai generalizat fenomenul în cadrul organizaţiei, cu atât mai mari riscurile pentru organizaţia însăşi, inclusiv din perspectiva eventualei antrenări a răspunderii penale a persoanei juridice", a mai spus avocatul.
Dacă vorbim de infracţiuni îndreptate împotriva companiei însăşi, poziţiile cele mai „predispuse” riscului penal sunt cele de CEO/ administrator/director general şi de CFO/ director economic/ financiar, îndeosebi atunci când aceştia nu fac parte din acţionariatul companiei. La fel de „predispuse”, dar de regulă cu consecinţe mai uşoare, sunt şi poziţiile de middle management, cum e cea de director de vânzări.
"Foarte important de menţionat faptul că nu doar cine semnează răspunde. Răspunde şi cine este implicat în fapt, chiar dacă la nivel oficial nu are niciun rol sau are un alt rol, de exemplu administratorul de fapt, nu doar administratorul oficial al unei companii", a adaugat Gabriel Albu.
Ca pentru orice infracţiune, ca regulă, pedeapsa pentru persoane fizice se traduce în pedeapsa cu închisoare (cu suspendare sau în regim de detenţie) şi cea a interzicerii unor drepturi (de exemplu dreptul de a exercita profesia/funcţia care a ocazionat săvârşirea infractiunii), iar pedeapsa cea mai des întâlnită pentru persoane juridice este cea a amenzii.
"Desigur, ambele variante atrag şi înscrierea în cazierul judiciar, până când intervine reabilitarea. Pentru persoane juridice, consecinţele mai pot consta, de asemenea, şi în suspendarea/interzicerea unor activităţi, dizolvarea unor unităţi de lucru sau chiar a persoanei juridice, precum şi interzicerea participării la proceduri de achiziţii publice. Pentru persoanele fizice este, de asemenea, foarte relevantă şi noua opţiune a legiuitorului, tradusă în noua legislaţie penală, a aplicării unui spor obligatoriu, în cazul concursului de infracţiuni, un spor de o treime din suma pedepselor pentru infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea, care se adaugă la pedeapsa cea mai grea dispusă pentru infracţiunile ce vin în concurs", precizează el.
Prevenţia, esenţială pentru evitarea problemelor de ordin penal
Mai mult, procedurizarea şi prevenţia sunt extrem de importante pentru evitarea problemelor de ordin penal. În timp ce multinaţionalele alocă bugete importante pentru procedurizare, companiile mici şi medii, antreprenoriale, sunt dispuse, din păcate, într-o mult mai mică măsură să aloce bugete pentru prevenţie şi procedurizare.
"Cazuistica de prevenţie este, din păcate, minoritară faţă de cea reactivă. O estimare, în baza experienţei noastre, ar fi de aproximativ 20% prevenţie versus 80% cazuri reactive, de apărare în procesele penale deja declanşate sau iminente. Motivele acestui decalaj prevenţie / reacţie au legătură atât cu „cultura juridică” actuală - cumva similar cu educaţia medicală, merg la doctor doar dacă am simptome avansate, decât strict preventiv –, cât şi cu percepţia – greşită – că prevenţia penală s-ar putea face cu avocaţi 'generalişti', nu cu avocaţi penalişti. Este profund greşită percepţia că activitatea de prevenţie, chiar cu ţinta evitării riscurilor de ordin penal, poate fi făcută la nivel înalt de către avocaţi 'generalişti', care nu au experienţa necesară", afirmă avocatul.
În condiţiile înmulţirii exponenţiale a numărului de infracţiuni reglementate de lege, a gradului lor de sofisticare, precum şi a cazuisticii de profil, consultarea unui penalist, în toate deciziile cu mize medii sau ridicate, ar trebui să devină o regulă, după cum regula este consultarea unui avocat de business, în general. Gabriel Albu afirmă totodată că piaţa white-collar este într-o continuă maturizare.
"Exuberanţa anilor anteriori, cu bunele şi mai ales cu relele ei (procesarea rapidă de către autorităţi, câteodata insuficientă, a unor cauze, exagerarea procedurilor de măsuri preventive şi asigurătorii), s-a mai calmat. Cauzele acum pe rol au un ritm mai natural şi deci mai lent de procesare, tematicile abordate de autorităţi nu mai sunt excesiv de inovatoare, măsurile dispuse nu mai au gradul excesiv de agresivitate vizibil în anii precedenţi. Putem vorbi astfel şi de un mediu mai propice afirmării şi dovedirii profesionalismului tuturor actorilor implicaţi, comparativ cu mediul judiciar “exploziv” de mai deunăzi", precizează el.
Pe de altă parte, fraudele contra şi din interiorul companiilor cresc de la an la an, fie că vorbim despre fraude „simple” sau despre atacuri cibernetice care vizează direct companiile influente.
"Iar această creştere a numărului de infracţiuni relevate nu înseamnă neapărat că infracţionalitatea reală a crescut, ci poate însemna o mai mare eficienţă a organelor judiciare. Printre cel mai des întâlnite infracţiuni economice sunt evaziunea fiscală, corupţia, delapidarea, înşelăciunea, spălarea de bani, fraudele cu fonduri europene. Însă, după cum fenomenul economic este într-o continuă evoluţie, şi faptele ilicite şi încadrările lor sunt în permanentă mişcare", subliniază avocatul.
Sistemul judiciar român, subfinanţat şi supus multor presiuni
În opinia sa, sistemul judiciar român contemporan este unul tânăr şi supus multor (re)organizări şi presiuni de a „livra” rezultate.
"De asemenea, este un sistem subfinanţat şi destul de vetust organizat. Criteriile de intrare în sistem, de promovare, 'livrabilele' acestuia ar trebui, în opinia mea, supuse unei serioase dezbateri publice şi unor decizii în consecinţă. Spre exemplu, în mod esenţial, după mine, ar trebui întreprinsă o reformă radicală a modalităţii de recrutare în sistemul judiciar - actualul sistem, ce presupune recrutare unor tineri 'de pe băncile şcolii', urmată de un crash-course şi de încredinţarea legitimaţiilor de serviciu, fără testul experienţei de viaţă, este unul destinat eşecului. Personal, consider sistemul juridic anglo-saxon un real exemplu în acest sens. În Marea Britanie, judecătorii sunt aleşi să îşi exercite funcţia doar după o anumită vârstă şi după ani serioşi de experienţă în viaţa juridică, cu problematica practică experimentată şi asumată. Pare un lucru de la sine înţeles, dar este extrem de important, spre exemplu, ca un judecător să înţeleagă punctele şi subtilităţile unui contract şi consecinţele acestora exercitate într-o lume de business. Se pare totuşi că şi România s-a reorientat, chiar dacă doar cu privire la durata cursurilor Institutului Naţional al Magistraturii şi al perioadei de stagiatură pentru procurori şi judecători", mai spune el.
Practic, din toamna anului 2020, orice absolvent al unei facultăţi de drept va trebui să parcurgă patru ani în cadrul Institutului şi doi ani ca procuror sau judecător stagiar. În momentul de faţă, cursurile de pregătire profesională sunt de doi ani, iar stagiul, de un singur an.
"Cu toate acestea, creşterea duratei cursurilor nu rezolva problema fundamentală care ţine de lipsa experienţei 'de viaţă reală' la nivelul persoanelor care ajung procurori sau, mai ales, judecători. De exemplu, în Marea Britanie, pentru a ajunge judecător, este necesară dovedirii unei aşa numite 'rezonabile perioade de serviciu juridic', ceea ce înseamnă adesea cel puţin cinci ani petrecuţi ca avocat. Este extrem de comun ca persoanele care aplică iniţial pentru un post de judecător, să opteze pentru varianta 'part-time'. Astfel, un astfel de judecător va soluţiona doar cauze mai puţin complexe", adaugă el.
Acesta spune că, la nivel de reformă logistică, s-ar cuveni ca atât infrastructura, cât şi procedurile judiciare, atât cea penală, dar mai ales cea civilă, să se alinieze realităţilor digitale contemporane.
"Informatizarea instanţelor şi parchetelor (reală, accelerată, de anvergură) ar trebui să devină prioritate absolută, împreună cu modificarea în consecinţă a condurilor de procedură judiciară, care să adapteze prevederile procedurale la posibilităţile depunerii, comunicării, dezbaterii unor chestiuni prin mijloace electronice. Este de neconceput, după mine, ca, într-o lume puternic digitalizată, să mai irosim enorm de mult timp şi resurse pentru a ne deplasa fizic la termene de judecată spre exemplu pentru o simplă comunicare de acte procedurale, să depunem fizic cereri de acces la dosarul cauzei, să ne deplasăm la compartimentul financiar al parchetului pentru plata sumei de 20 de lei, contra chitanţă, pentru a merge înapoi la biroul procurorului pentru a obţine copia dosarului", mai afirmă avocatul.
Buduşan, Albu & Asociaţii este o firmă de avocatură specializată în gestionarea integrată a cauzelor de criminalitate a afacerilor. În cei 10 ani de practică, de la înfiinţare şi până în prezent, Buduşan, Albu & Asociaţii, a administrat peste 1.000 de cauze şi clienţi de profil, în care valoarea globală a sumelor în dispută depăşeşte semnificativ 1 miliard de euro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
