Formaţia Al Shabab, antrenată de Marius Şumudică, a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa lui Daniel Isăilă, Al Hazem, într-un meci din etapa a XXVIII-a a campionatului Arabiei Saudite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Golurile au fost marcate de Seba, în minutele 5 şi 37.

La Al Shabab, Valerică Găman a fost integralist şi Constantin Budescu a intrat pe teren în minutul 77.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Găman a primit un cartonaş galben în minutul 81.

Al Shabab ocupă locul trei în clasament, cu 53 de puncte, cu 11 mai puţine decât liderul Al-Nassr. Al Hazem este pe 12, cu 30 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.