Secţia pentru judecători a CSM susţine, într-o scrisoare deschisă, că declaraţiile şi acţiunile unor oficiali europeni referitoare la cazul fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi, reprezintă o imixtiune în procedurile unor magistraţi naţionali. Secţia pentru judecători a CSM constată că, "prin declaraţiile şi prin acţiunile lor, domnii Manfred Weber, Guy Verhofstadt şi Antonio Tajiani au procedat de natură a pune presiune pe judecătorul naţional învestit cu soluţionarea cauzei, ingerinţe cu consecinţa subminării independenţei justiţiei, înfăptuită prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, miercuri, o scrisoare deschisă pentru apărarea independenţei justiţiei faţă de presiunile politice exercitate asupra judecătorului naţional învestit cu o procedură judiciară în cazul Laurei Codruţa Kovesi, având în vedere că "în ultimele zile s-au intensificat declaraţiile şi acţiunile publice ale unor oameni politici de la nivelul Parlamentului European, cu referire expresă la procedurile judiciare în care este implicată doamna Laura Codruţa Kovesi, declaraţii care au potenţial de imixtiune în procedurile cu care sunt învestiţi magistraţi din România, separat de susţinerea politică pentru numirea sa în funcţia de Procuror şef al Parchetului European".

"Principiile fundamentale ale Uniunii Europene, stabilite prin tratate, impun respectarea fundamentelor Uniunii şi a competenţelor autorităţilor statelor membre şi instituţiilor europene. Cooperarea loială între palierele decizionale trebuie să se fondeze pe respectarea strictă a competenţelor şi urmărirea valorilor definite de dreptul primar al Uniunii şi de constituţiile statelor membre. Tratatul Uniunii Europene stabileşte în art. 2 că statul de drept şi justiţia independentă fac parte din patrimoniul de valori comune care trebuie respectate de toţi oficialii şi instituţiile europene şi trebuie garantate şi asigurate la nivelul tuturor statelor membre. De asemenea, este stabilit că în materie de organizare judiciară competenţa aparţine statelor în baza principiului autonomiei de decizie şi trebuie să fie respectate standardele unei justiţii independente, atât funcţional, cât şi personal pentru magistraţi", se arată în document.

Potrivit sursei citate, Constituţia României stabileşte, cu relevanţă în prezenta situaţie, în art. 124-126, 131 alin. (1) şi 132 alin. (2) cadrul organizării judiciare, în condiţii de independenţă, imparţialitate, legalitate şi responsabilitate, iar, în art. 133, stabileşte atribuţia exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii de a garanta independenţa justiţiei, competenţă exercitată conform atribuţiilor trasate de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

"Standardele internaţionale (cum ar fi, dar fără a se limita la, cele ale Comisiei pentru Democraţie prin Drept - Comisia de la Veneţia sau ale Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare) definesc conceptul de independenţă funcţională şi personală a justiţiei şi magistraţilor, iar jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale a României defineşte în concret aplicarea acestor standarde modelului de organizare judiciară din România. Aceste standarde impun ca în activitatea judiciară, autorităţile judiciare şi judecătorii să nu poată fi supuşi niciunui fel de presiune directă sau indirectă, publică sau nepublică, raportat la cauzele cu care sunt sesizaţi şi pe care le au în soluţionare în diferite etape procesuale. Reiese că aceasta este o garanţie generală cu obligaţie corelativă a oricăror persoane cu diferite puteri de decizie sau instituţii, indiferent cine sunt acestea, de a nu acţiona în sensul creării unor presiuni asupra instituţiilor judiciare sau magistraţilor relativ la cauze concrete", mai arată Secţia pentru procurori.

Reprezentanţii acesteia susţin că "declaraţiile şi acţiunile unor oficiali europeni, în mod nedisimulat şi în afara atribuţiilor lor statutare, au afectat independenţa justiţiei din România în ceea ce priveşte o procedură judiciară aflată în curs de soluţionare la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind pe doamna Laura Codruţa Kovesi".

În scrisoare se face referire o declaraţie a lui Manfred Weber, preşedinte al grupului Popularilor Europeni din Parlamentul European.

"Eurodeputatul şi preşedintele grupului politic menţionat a solicitat direct şi fără echivoc ca procedurile judiciare de instrumentare a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi măsurile luate privind pe doamna Laura Codruţa Kovesi să înceteze de îndată. În acest sens prezentăm declaraţia integrală publicată pe Tweeter în data de 29.03.2019 în original în limba engleză şi traducerea în limba română: «If the legal proceedings against Ms Kövesi are not undone, we will ask for a debate in the next plenary session of the European Parliament. We also urgently call on the @PES_PSE and @ALDEParty to speak out against their sister parties in the Romanian government» / «Dacă procedurile legale împotriva dnei Kovesi nu vor fi revocate/reconsiderate vom cere o dezbatere în următoarea sesiune plenară a Parlamentului European. Facem, de asemenea, apel la @PES_PSE şi @ALDEParty să ia poziţie publică împotrivă partidelor surori din Guvernul României»", se arată în document.

Secţia pentru judecători arată că, în condiţiile în care Laura Codruţa Kovesi a depus contestaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva măsurii adoptate de procurorul de caz, deci în condiţiile în care judecătorul de drepturi şi libertăţi era sesizat, solicitarea oficialului european de revocare, de îndată, a măsurilor luate sub ameninţarea organizării unei dezbateri privind sistemul de justiţie din România în Plenul Parlamentului European "reprezintă fără echivoc un element de presiune asupra judecătorului naţional".

"Raportat la principiile statului de drept şi separaţiei între puteri, gestul omului politic de ordin imperativ reprezintă o încălcare a valorilor statuate în art. 2 din Tratat raportat la independenţa justiţiei din România", mai arată sursa citată.

De asemenea, Secţia pentru judecători a CSM se referă la o declaraţie a lui Guy Verhofstadt, preşedinte al grupului ALDE din Parlamentul European: "The ongoing Rule of Law backsliding in #Romania cannot be tolerated and the EU should stand up for anti-corruption fighter Laura Codruta Kovesi, who is now abusively under judicial control on a politically instrumented file and banned to leave the country". / "Actuala direcţie a statului de drept în #Romania nu poate fi tolerată şi UE ar trebui să ia poziţie în favoarea luptătoarei împotriva corupţiei Laura Codruţa Kovesi, care se află acum abuziv sub control judiciar într-un dosar instrumentat politic şi îi este interzisă părăsirea ţării".

"Deşi în spaţiul public acuzaţiile cu privire la aspectele ce formează acum obiectul unor proceduri judiciare erau prezentate cu mult înainte de depunerea candidaturii doamnei Kovesi, autorităţilor române li se solicită să ia măsuri pentru ca orice procedură judiciară să fie sistată având în vedere procedurile administrative la nivelul Uniunii. Sub acest aspect trebuie menţionat faptul că este inadmisibil să se considere că autorităţile naţionale din cadrul puterii executive sau legislative pot dispune asupra activităţilor ce sunt în competenţa instanţelor naţionale de control asupra legalităţii măsurilor procesuale luate de procuror. De asemenea, este de neconceput în baza principiilor statului de drept şi al independenţei justiţiei ca instanţele naţionale să îşi desfăşoare activităţile raportat la alte criterii decât legea sau să îşi condiţioneze exercitarea atribuţiilor de activitatea altor autorităţi politice de la nivelul statului membru sau al Uniunii", se arată în scrisoare.

Soluţionarea cauzelor cu care magistraţii sunt învestiţi se realizează independent de calendarul politic, agenda şi activitatea altor instituţii, aşa cum în mod constant s-a reţinut în numeroase hotărâri ale CSM. Raportat la acest aspect solicitarea liderului politic ca procedurile judiciare să fie îngheţate până se soluţionează procedurile politice de numire a Procurorului European reprezintă un demers de natură a afecta independenţa instanţelor naţionale. În acest context, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii apreciază că o asemenea conduită reprezintă o modalitate de afectare a independenţei justiţiei din România.

Totodată, Secţia pentru judecători face referire la decizia preşedintelui Parlamentului European de punere pe ordinea de zi a Conferinţei Liderilor Politici a discutării unui caz aflat în procedură judiciară.

"Luni, 01.04.2019, domnul Antonio Tajani a transmis convocator pentru şedinţa Conferinţei preşedinţilor (comitetul liderilor politici din Parlamentul European) ce urma să aibă loc pe data de 3 aprilie 2019 în vederea discutării situaţiei judiciare a doamnei Laura Codruţa Kovesi. La aceeaşi dată, de 3 aprilie 2019, se desfăşoară şi procedura de contestare a măsurii preventive în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazul doamnei Kovesi. Iniţiativa de discutare a acestui aspect în forul de conducere al Parlamentului European, for eminamente politic, care are şi competenţa de a stabili subiectele de dezbatere privind situaţii din statele membre, mai ales după declaraţia domnului Manfred Weber, arată o presiune concertată privind cauze aflate în investigare şi decizii ce sunt aşteptate de la judecătorul naţional", arată judecătorii din CSM.

Potrivit acestora, ulterior şedinţei din 3 aprilie, "deşi domnul Antonio Tajani s-a referit la principiul neingerinţei, domnia sa a menţionat că va transmite o scrisoare în care să arate îngrijorarea cu privire la măsurile judiciare. Este în afara principiului independenţei justiţiei să primească scrisori de la autorităţi politice sau să primească indicaţii de la autorităţile naţionale în situaţia în care scrisoarea convenită în Conferinţa preşedinţilor (comitetul liderilor politici din Parlamentul European) este destinată Guvernului statului membru. Scrisoarea menţionată a fost anunţată la ora la care judecătorul naţional se afla în derularea procedurii judiciare".

"Conchizând, Preşedintele Tajani a menţionat că doreşte să discute măsura controlului judiciar al doamnei Kovesi raportat la alte proceduri administrative din Parlamentul European exact pe data de 03.04.2019, în Conferinţa Preşedinţilor, domnul Manfred Weber a cerut dezbatere în Plenul Parlamentului dacă investigaţiile privind-o pe doamna Kovesi nu sunt oprite, iar domnul Guy Verhofstadt a considerat că autorităţile judiciare din România derulează o anchetă politică abuzivă, deşi cenzura acestui fapt este de competenţa exclusivă a judecătorului naţional. În măsura în care se afirmă public că este o anchetă asupra căreia autorităţile trebuie să intervină se pun în discuţie chiar principiile funcţionării independente a justiţiei şi al separaţiei puterilor în stat de către înalţi demnitari europeni", se arată în scrisoare.

Secţia pentru judecători a CSM susţine că discutarea unor situaţii judiciare de către una dintre structurile de conducere ale Parlamentului European, care nu are niciun fel de competenţă conform Tratatului pe aceste chestiuni, anunţată public pentru aceeaşi dată la care un judecător dintr-un stat membru este învestit să dea o soluţie judiciară reprezintă în mod evident un element de presiune asupra instanţelor naţionale.

"Atunci când ingerinţa este referitoare la un caz concret şi când aceasta vine de la o persoană care deţine funcţii de răspundere politică naţională sau europeană reprezintă o încălcare a independenţei justiţiei şi nu se poate circumscrie dreptului la opinie sau analizei generale de sistem. În privinţa afectării independenţei justiţiei, în practica C.S.M., dar şi în documentele care cuprind standardele internaţionale în materie, s-a arătat că nu este necesar a se demonstra dacă acţiunea de presiune a avut sau nu un rezultat concret, pentru ca aceasta să fie încadrată ca afectare a independenţei justiţiei", arată sursa citată.

Astfel, analizând soluţiile Consiliului Superior al Magistraturii din România privind interpretarea situaţiilor generatoare de presiuni asupra instituţiilor judiciare şi a magistraţilor, având consecinţa subminării independenţei justiţiei în ansamblul său, aşa cum este definită de art. 126 alin. (1) din Constituţie, modul în care CSM a interpretat şi sancţionat declaraţii şi acţiuni ale oamenilor politici sau instituţiilor din sfera celorlalte puteri, se impune constatarea faptului că situaţiile semnalate sunt cu mult mai severe din perspectiva funcţiilor celor care le-au generat şi prin impactul acestora asupra societăţii româneşti.

Conform competenţelor stabilite de tratatele Uniunii Europene, independenţa justiţiei se garantează conform mecanismelor constituţionale din statele membre, iar în cazul de faţă, fiind creată presiune nelegitimă pe judecători şi instituţii judiciare din România, în baza art. 133 din Constituţie, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii urmează să facă aplicarea prevederilor legale privind apărarea independenţei justiţiei.

"Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii analizează cu imparţialitate şi obiectivitate conduita oamenilor politici raportată la independenţa justiţiei, indiferent de nivelul lor de reprezentare naţional sau european, pentru că numai prin acţiune imparţială, obiectivă şi neselectivă se pot promova deplin valorile europene ale independenţei justiţiei şi domniei legii, prin identificarea derapajelor şi corectarea lor. Faţă de cele de mai sus, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii constantă că, prin declaraţiile şi prin acţiunile lor, domnii Manfred Weber, Guy Verhofstadt şi Antonio Tajiani au procedat de natură a pune presiune pe judecătorul naţional învestit cu soluţionarea cauzei, ingerinţe cu consecinţa subminării independenţei justiţiei, înfăptuită prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe", se arată în finalul scrisorii deschise.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.