PSD susţine, într-un mesaj pe Facebook, că datorită parlamentarilor săi au fost majorate alocaţiile copiilor şi că acestea ar fi fost primite de copii încă de luna trecută „dacă Iohannis nu ar fi fost primul preşedinte din istoria României care a blocat bugetul propriei ţări”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Începând de azi, 3,6 milioane de copii din România au alocaţiile mărite! Pentru cei cu vârsta până la 2 ani sau cei cu dizabilităţi alocaţia va creşte de la 200 lei/lună la 300 lei/lună, iar pentru ceilalţi copii de la 84 lei/lună, la 150 lei/lună. Pentru acest an, Guvernul va aloca în total 1,3 miliarde euro pentru plata alocaţiilor. Această majorare a fost posibilă datorită parlamentarilor PSD care au iniţiat şi au susţinut amendamentul de majorare a alocaţiilor şi de modificare a legii plafoanelor bugetare. În contrast, demersul demagogic al PNL propunea ca pentru majorarea alocaţiilor să fie luaţi bani de la fondul de pensii, ceea ce era ilegal şi neconstituţional”, este mesajul PSD.

„Copiii ar fi primit aceste majorări încă de luna trecută dacă Iohannis nu ar fi fost primul preşedinte din istoria României care a blocat bugetul propriei ţări”, mai susţine PSD.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.