Prima rundă de negocieri între Parlamentul European şi Consiliul Uniunii privind nominalizarea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef al Parchetului European s-a încheiat miercuri fără a se ajunge la un rezultat, au declarat surse europene pentru G4Media.ro. Europarlamentarul Sigfried Mureşan a explicat ulterior că ambele părţi şi-au prezentt poziţiile şi că următoarea rundă de negocieri va avea loc săptămâna viitoare, pe 27 martie, alte dicuţii fiind programate în 4 şi 10 aprilie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Atât Parlamentul European, cât şi Consiliul UE şi-au prezentat poziţiile. Consiliul a fost astăzi în defensivă, Delegaţia Parlamentului European a spus foarte clar că în Parlament a existat o procedură publică, transparentă şi democratică de audiere şi de stabilire a poziţiei Parlamentului, în timp ce în Consiliu nu a existat o astfel de procedură. Reprezentanţii Parlamentului au întrebat reprezentanţii Consiliului dacă au invitat candidaţii la dialog. De asemenea, reprezentanţii Parlamentului European au cerut clarificări legate de acel vot intermediar dat în Reuniunea ambasadorilor la UE care s-a desfăşurat în condiţii de totală netransparenţă. Nu ştim nici până astăzi ce s-a votat şi ce mandate de negociere au fost", a explicat europarlamentarul Siegfried Mureşan.

În plus, Parlamentul European doreşte ca la negocierile viitoare să fie inviat şi comitetul de selecţie format din experţi independenţi care, în prima etapă, a pus candidatul român pe primul loc pentru această poziţie.

"Consiliul este deocamdată împotriva acestei invitări a comitetului. Noi vrem să ţinem cât mai mult cont de poziţia experţilor şi vrem o decizie fundamentată", aa dăugat Mureşan.

Delegaţia Parlamentului European a fost condusă miercuri de europarlamentarul Claude Moraes şi au mai participat europarlamentarii Ingeborg Grässle şi Judith Sargentini. Delegaţia Consiliului a fost condusă de Finlanda şi au mai participat reprezentanţii Portugaliei şi Croaţiei.

Următoarele întâlniri vor avea loc pe 27 martie, apoi pe 4 şi 10 aprilie. Întâlnirea de pe 27 martie va avea loc prin videoconferinţă deoarece Parlamentul European va fi în sesiune la Strasbourg, iar Consiliul nu se poate deplasa atunci la Strasbourg.

-  ”Cel care a plecat de la aceste discuţii sub presiune a fost Consiliul, nu Parlamentul”, a explicat un oficial european pentru G4Media.ro, adăugând că "era de aşteptat să nu se ia o decizie din prima".

Prima rundă de negocieri dintre Parlamentul European şi Consiliul UE pentru desemnarea procurorului-şef european a avut loc miercuri.

Negocierile între PE şi Consiliul UE se impun pentru că Parlamentul European a optat pentru Laura Codruţa Kovesi pentru postul de procuror-şef european, în timp ce votul indicativ din Consiliul UE a fost favorabill candidatului francez, Jean – Francois Bohnert (şeful Parchetului din oraşul Reims), Kovesi fiind pe locul al doilea.

Echipa de negociere a PE cu Consiliul pentru poziţia de procuror şef al Parchetului European este formată din trei persoane: Claude Moraes (S&D, Marea Britanie), preşedintele comisiei LIBE Ingeborg Grassle (PPE, Germania), preşedinta comisiei CONT, Judith Sargentini (Verzi, Olanda).

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.