Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit un nou termen în procesul privind angajările fictive la Protecţia Copilului Teleorman pentru 15 aprilie. Liviu Dragnea trebuia să se prezinte la termenul de luni, însă este internat în spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Completul de cinci judecători de la ICCJ a decis, la termenul de luni, să amâne cauza.

Astfel, a fost stabilit un nou termen în 15 aprilie, de la ora 11.00, conform informaţiilor postate pe portalul instanţei.

Liviu Dragnea trebuia să se prezinte, luni, la Înalta Curte, în procesul privind angajările fictive la Protecţia Copilului Teleorman, însă este internat în spital. Liderul PSD are dublă hernie de disc şi va rămâne internat pentru câteva zile, a anunţat, duminică dimineaţă, secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, la Antena 3. În cursul serii, el a spus că medicii urmau să decidă dacă Dragnea va fi operat.

Liviu Dragnea a fost prezent, sâmbătă, la PSD Ilfov unde au avut loc alegeri pentru organizaţia locală. Şeful PSD le-a vorbit celor prezenţi o bună bucată de timp. La puţin timp după declaraţii, Liviu Dragnea a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a ajuns la spital.

Luni, Dragnea urma să fie reaudiat la instanţa supremă în procesul privind angajările fictive de la Protecţia Copilului Teleorman.

La termenul din 19 februarie, instanţa a dispus reaudierea inculpaţilor Dragnea Nicolae Liviu şi Şefu Olguţa şi le-a pus în vedere să se prezinte la termenul din 18 martie.

De asemenea a admis, în parte, "cererile de administrare de probe formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpaţii Alesu Floarea, Dragnea Nicolae Liviu şi Şefu Olguţa".
 
Instanţa a încuviinţat "administrarea probei testimoniale cu următorii martori: Dumitru Jenica – pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii Alesu Floarea şi Şefu Olguţa; Oprescu Silvia şi Dumitrescu Mircea - pentru inculpatul Dragnea Nicolae Liviu; Neagu Valerica şi Lazăr Lucian pentru inculpata Şefu Olguţa".
 
Au fost respinse celelalte cereri de administrare de probe formulate de Dragnea şi de Şefu. 
 
Magistraţii instanţei supreme au finalizat în 18 septembrie motivarea deciziei de condamnare a lui Dragnea, arătând că, prin influenţă şi putere, Dragnea a determinat-o pe fosta directoare a DGASPC Floarea Alesu să săvârşească infracţiunea de abuz în serviciu.
 
"Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază că în cauză din coroborarea probelor administrate rezultă faptul că inculpatul Dragnea Nicolae Liviu a fost cel care, cu intenţie, folosindu-se de influenţă, autoritatea şi puterea conferită de funcţiile deţinute - preşedinte atât al organizaţiei judeţene a PSD Teleorman, cât şi al Consiliului Judeţean Teleorman - a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea să săvârşească infracţiunea de abuz în serviciu”, arată magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
 
Magistraţii mai arată că "în reuşita demersului său infracţional inculpatul Dragnea Nicolae Liviu s-a folosit, deliberat, de ascendentul moral pe care-l avea faţă de inculpata Alesu Floarea”.
 
În 21 iunie, liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în acest dosar, pentru instigare la abuz în serviciu. El a fost achitat pentru infracţiunea de fals intelectual. 
 
Suspendarea executării pedepsei de doi ani primită de Liviu Dragnea în dosarul ”Referendumul” a fost anulată, iar cele două pedepse au fost contopite, rezultând o pedeapsă totală de trei ani şi jumătate de închisoare cu executare.
 
Decizia nu a fost luată în unanimitate de către magistraţi, existând şi o opinie separată de achitare a lui Liviu Dragnea pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu.
 
În cazul fostei soţii a lui Dragnea, Bombonica Prodana, se constată încetarea procesului penal şi se aplică o amendă administrativă de 1.000 de lei.
 
Ceilalţi inculpaţi în acest dosar au primit închisoare cu suspendare, cu excepţia fostului director executiv al DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, condamnată la trei ani şi şapte luni de închisoare cu executare. 
 
De asemenea, instanţa supremă a admis acţiunea civilă a DGASPC Teleorman şi i-a obligat pe inculpaţi la plata sumei de 108.612 de lei reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale - drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpatele Anisa Stoica şi Adriana Botorogeanu Adrian, în solidar pentru perioadele menţionate în rechizitoriu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.