Germanul Alexander Zverev, în vârstă de 21 de ani, numărul 5 mondial, s-a calificat, sâmbătă, în finala Turneului Campionilor, trecând în semifinale de elveţianul Roger Federer, locul 3 ATP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Zverev l-a învins pe sportivul în vârstă de 37 de ani cu scorul de 7-5, 7-6 (5), într-o oră şi 35 de minute.

Alexander Zverev a devenit primul german care ajunge în finală la Turneul Campionilor, după Boris Becker, care a fost învins în ultimul act de Pete Sampras, în 1996.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În a doua semifinală se întâlnesc, tot sâmbătă, sârbul Novak Djokovici, locul 1 ATP, şi sud-africanul Kevin Anderson, numărul 6 mondia.

Anul trecut, trofeul a fost câştigat de bulgarul Grigor Dimitrov.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.