Directorul general al Amazon.com, Jeff Bezos, se află pe primul loc între liderii de companii membre ale indicelui S&P 500 în funcţie de donaţiile politice făcute în actualul ciclu electoral din Statele Unite, care sunt de peste 10 ori mai mari faţă de contribuţiile făcute de oricare alt director general, relatează MarketWatch.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bezos, între ale cărui afaceri se află publicaţia Washington Post şi producătorul de rachete spaţiale Blue Origin, a contribuit în total cu 10,2 milioane de dolari, potrivit unei analize făcute de MarketWatch pe baza declaraţiilor făcute de miliardar la Comisia Federală pentru Alegeri, care se referă la donaţiile din perioada 1 ianuarie 2017-31 august 2018.

Pe locul al doilea, la mare distanţă, se află directorul general al companiei Hess, care a donat 877.600 de dolari, pentru susţinerea Partidului Republican.

Şeful Amazon a urcat pe primul loc în urma unei donaţii de 10 milioane de dolari în favoarea organizaţiei PAC care sprijină alegerea în Congres a unor veterani de război. Această organizaţie susţine atât candidaţi democraţi cât şi republicani, iar obiectivele declarate ale acesteia includ susţinerea unor politicieni care vor activa dincolo de diviziunile politice şi oprirea declinului recent al numărului de veterani care sunt membri ai Congresului.

”Donaţiile către un grup al cărui obiectiv este alegerea unui număr mai mare de veterani este mai puţin controversată decât susţinerea unei organizaţii partizane. Este greu de contestat o astfel de misiune, aşa că gestul poate fi văzut ca un act de bună credinţă”, a afirmat Sarah Bryner, director de cercetări la Centrul pentru Politică Receptivă, organizaţie de supraveghere a finanţării campaniilor.

Bezos a devenit în iulie cel mai bogat om din lume în luna iulie, când averea sa a depăşit 150 de miliarde de dolari.

Donaţia de 10 milioane de dolari a avut loc în timp ce Amazon atrage critici tot mai aspre din cauza dominaţiei companiei pe piaţa comerţului online, pe care deţine o cotă estimată la 49%.

Senatorul democrat Bernie Sanders a criticat compania la începutul lunii septembrie pentru salariile plătite angajaţilor cu cele mai scăzute venituri şi a lansat legea ”Opriţi-l pe Bezos”. La începutul lunii octombrie, Sanders l-a apreciat pe Bezos, după anunţul Amazon referitor la majorarea salariului minim al tuturor angajaţilor din SUA la 15 dolari pe oră.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.