Cântăreaţa country Dolly Parton va primi trofeul onorific Musicares, în cadrul unui concert caritabil care va avea loc anul viitor înaintea galei Grammy, potrivit unui anunţ făcut de Recording Academy, care administrează premiul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Musicares strânge fonduri pentru a ajuta muzicienii aflaţi în dificultate.

Parton va fi primul artist country recompensat cu acest trofeu, iar Academia a subliniat îndelunga ei activitate caritabilă, scrie AFP. „Dolly Parton a fost mereu şi continuă să fie un deschizător de drumuri şi inspiraţie pentru creatori şi artişti”, a spus într-un comunicat preşedintele Academiei, Neil Portnow.

Odată cu anunţarea programului Săptămânii Grammy de anul viitor de la Los Angeles, Portnow a spus că eveniemntul la care Parton va fi recompensată cu acest trofeu va avea loc pe 8 februarie, iar gala Grammy, două zile mai târziu.

Gala celor mai prestigioase premii din industria muzicală a fost mutată la New York, pentru a marca a 60-a ediţie.

La ediţia de anul acesta a Musicares a fost onorată trupa Fleetwood Mac.

Musicares a transmis că, în ultimul an fiscal, a distribuit peste 6,4 milioane de dolari către 8.500 de membri ai industriei muzicale.

Născută în Sevier County, Tennessee, pe 19 ianuarie 1946, Dolly Parton a crescut într-o familie pasionată de muzică şi a început să cânte de la o vârstă fragedă. A devenit celebră odată cu piesa „Jolene” (1973), iar în anii 1980 a făcut trecerea de la country la muzica pop. În ceea ce priveşte filmul, ea a debutat în „9 to 5” (1980), iar piesa cu acelaşi titlu a devenit unul dintre cele mai cunoscute single-uri ale sale. Compozitoare prolifică, Dolly Parton a lansat 43 de albume solo, dintre care 25 au ajuns pe primul loc în topurile country Billboard. Cel mai recent disc al ei, „Pure and Simple”, a fost lansat de Sony în august 2016.

A primit opt premii Grammy, dar şi două nominalizări la categoria „cel mai bun cântec” a premiilor Oscar, în 1981 (pentru „Nine to Five”) şi în 2006 (pentru „Travelin' Thru” din „Transamerica”) şi este deţinătoarea a două recorduri Guiness - cântăreaţa country cu cele mai multe piese în topul Billboard Hot Country Songs şi artistul care a petrecut cele mai multe decenii cu o piesă în top 20 al Billboard Hot Country Songs.

În 1984, a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.