Guvernul socialist spaniol aprobă vineri decretul care permite exhumarea fostului dictator Francisco Franco din mausoleul său, o decizie care creează disensiuni în Spania, unde amintirile provoacă în continuare o fractură politică, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ajuns la putere pe 1 iunie după ce l-a răsturnat pe conservatorul Mariano Rajoy în Parlament, şeful Guvernului Pedro Sanchez şi-a dezvăluit intenţiile câteva zile mai târziu.

”Spania nu poate să permită, în calitate de democraţie consolidată şi europeană, simboluri care să-i despartă pe spanioli”, a pledat el, subliniind că existenţa unui mausoleu în care se află rămăşiţele fostului dictator ar fi ”de neimaginat în Germania sau în Italia”.

Scopul Guvernului este să pună capăt unei ”anomalii democratice” a unui ”masoleu al cultului dictatorului”, a insistat vineri Ander Gil, preşedintele grupului socialist în Senat. ”A venit timpul să se termine cu lucrurile de acest fel”.

MAUSOLEU MONUMENTAL

Franco, învingătorul teribilului Război Civil spaniol (1936-1939), în urma unei lovituri de stat contra celei de-a Doua Republici şi care avea să conducă ţara cu o mână de fier până la moartea sa, în 1975, este înmomântat în Valea Los Caidos (Valea celor care au căzut), alături de José Antonio Primo de Rivera, fondatorul Partidului Fascist al Falangei.

Un complex monumental situat în munţi, la 50 de kilometri de Madrid şi dominat de o cruce de 150 de metri înălţime, acest mausoleu adăpsteşte de asemenea corpurile a aproximativ 27.000 de combatanţi franchişti şi a aproximativ 10.000 de opozanţi republicani, motiv pentru care dictatorul îl prezenta drept un loc al ”reconcilierii”.

Însă criticii săi îl consideră un simbol al disensiunii şi dispreţului faţă de republicani, ale căror corpuri, scoase din gropi comune şi cimitire, au fost transferate aici fără ca familiile lor să fie informate. De asemenea, 20.000 de deţinuţi politici au participat la construirea complexului, în perioada 1940-1959.

Potrivit unor date de la Patrimoniul Naţional, un organism public care gestionează mausoleul, vizitele au crescut după anunţul lui Sanchez - 38.269 de vizite au avut loc în iulie, faţă de 23.135 în iunie.

OPOZIŢIA DREPTEI ŞI FAMILIEI

De mai bine de două luni, Guvernul, care se bazează pe o rezoluţie în favoarea exhumării adoptate de Parlament în 2017, lucrează discret să găsească formula juridică adecvată.

Decretul său, care urma să fie adoptat vineri în Consiliul Miniştrilor, urmează să fie adoptat ulterior de Parlament, unde socialiştii vor putea să conteze pe voturile Podemos (stânga radicală), separatiştilor catalani şi naţionaliştilor basci, pentru a obţine o majoritate.

Soluţia cea mai plauzibilă ar fi transferul rămăşiţelor lui Franco în cavoul familiei la Cimitirul din Pardo, în apropiere de Madrid. Însă familia fostului dictator se opune aprig ca acesta să fie scos din mausoleu.

Un semn al fracturii politice din ţară pe tema memoriei Războiului Civil şi franchismului, Guvernul se loveşte de asemenea de un tir de baraj din partea Partidului Popular (PP, conservatori, drepta), cel mai important partid în Parlament, care a anunţat că va depune un recurs la Curtea Constituţională.

”Lui (Pedro Sanchez) îi pasă mai mult să reînvie fantomele trecutului decât să încerce să seducă oamenii cu viitorul. Este mai interesat să redeschidă  răni cicatrizate ale celui mai rău trecut al nostru, în loc să se concentreze asupra unui prezent mai bun”, a denunţat noul număr unu în PP Pablo Casado.

În afară de exhumarea fostului dictator, Guvernul şi-a anunţat în iulie intenţia de a înfiinţa o ”Comisie a adevărului” despre dictatatura lui Franco, să înregistreze victimele Războiului Civil şi regimului franchist şi să anuleze hotărârile unor ”tribunale de excepţie” franchiste.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.