Salvamontiştii anunţă că minivacanţa de Sfânta Maria a fost ”de foc”, având loc 73 de evenimente montane în care au fost implicate peste 80 de persoane. Patru victime au fost predate elicopterelor SMURD, iar peste 50 echipajelor medicale. Salvatorii montani recomandă mai multă atenţie pe munte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Minivacanţa de foc pentru salvamontiştii din întreagă ţară, solicitaţi să intervină la nu mai puţin de 73 de evenimente montane în care au fost implicate peste 80 de persoane, dintre acestea patru fiind predate elicopterelor SMURD şi peste 50 de victime, ambulanţelor SMURD şi SAJ”, au anunţat, luni, reprezentanţii Salvamont România.

Potrivit acestora, ”numărul evenimentelor este foarte mare, chiar şi pentru această lună de vârf de sezon turistic, fapt ce impune o mare atenţie din partea celor care merg pe munte”.

”O mulţime de oameni din diverse structuri lucrează 24/24 ore în slujba dumneavoastră şi vorbim aici de cei care gestionează apelurile de urgenţă din dispeceratele SNAUU 112, dispeceratele Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă, Dispeceratul Naţional Salvamont şi dispeceratele judeţene Salvamont, comandamentul de coordonare din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, apoi cei care intervin direct în teren, salvamontiştii din cele 39 de structuri Salvamont judeţene şi locale, apoi cei care preiau accidentaţii , personalul de pe ambulanţele SMURD şi SAJ şi cel de pe elicopterele SMURD-IGAV, incercând să asigure permanent intervenţii de salvare montană cu promptitudine şi profesionalism”, mai spun salvamontiştii.

Aceştia îndeamnă la ”responsabilitate” pe durata excursiilor mondane.

Guvernul a aprobat o minivacanţă pentru bugetari, la mijlocul lunii august, legând sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, din 15 august, de weekendul 18-19 august.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.