Rafael Nadal, locul I ATP, s-a calificat în semifinale la Roland Garros, pentru a 11-a oară în cariera sa, după ce a trecut de argentinianul Diego Schwartzman, locul 12 ATP şi cap de serie numărul 11, scor 4-6, 6-3, 6-2, 6-2. În precedentele zece ocazii în care a jucat în semifinale, spaniolul a câştigat ulterior trofeul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rafael Nadal s-a impus, scor 4-6, 6-3, 6-2, 6-2, după ce a încheiat un meci început miercuri, dar întrerupt din cauza ploii, la scorul de 4-6, 5-3, şi continuat joi.

Nadal a pierdut ultima oară un set la Roland Garros în 2015, iar de atunci a câştigat 37 la rând, până la cel cedat, joi, lui Schwartzman. Spaniolul a ratat oczia de a bate recordul de seturi câştigate la rând, la RG, 41, deţinut de Bjon Borg.

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

În semifinaele, Rafael Nadal va evolua cu învingătorul meciului dintre Marin Cilic şi Juan Martin Del Potro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.