Poliţiştii au făcut verificări la taximetriştii din zona aeroporturilor Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Bacău şi Iaşi, în două ore aplicând 94 de sancţiuni şi reţinând 2 permise.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Poliţiştii au acţionat pentru verificarea legalităţii activităţii de taximetrie în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Bacău şi Iaşi. În doar 2 ore, au fost verificate 260 de autoturisme, au fost aplicate 94 de sancţiuni contravenţionale pentru abateri de la normele legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice şi activitatea de taximetrie, 2 permise au fost reţinute, iar 10 certificate de înmatriculare au fost retrase", anunţă Poliţia.

Activitatea a vizat depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum şi a celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate al serviciilor oferite.

"În doar două ore, în funcţie de traficul de pasageri din fiecare aeroport, poliţiştii au verificat 260 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate, au aplicat 94 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 28.000 de lei. Dintre sancţiunile aplicate, 84 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 6 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar 4 pentru alte abateri", precizează poliţiştii.

De asemenea, pe parcursul activităţilor desfăşurate, au fost reţinute 2 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce şi au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.