Mitingul din Piaţa Victoriei, la care au participat câteva mii de persoane, s-a încheiat, după aproximativ patru ore. O delegaţie a protestatarilor se află încă la negocieri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În jurul orei 15.00, manifestaţia s-a încheiat, la îndemnul organizatorilor, care le-au transmis oamenilor să plece, chiar dacă nu s-au încheiat negocierile de la Guvern, la care participă liderii sindicali.

Şi protestul de la Ministerul Sănătăţii s-a încheiat, după ce o delegaţie a manifestanţilor a fost primită la negocieri. Liderii sindicali au anunţat că discuţiile nu au avut niciun rezultat, nefiind purtate cu ministrul.

"A fost o discuţie de dragul dialogului. Era necesară o ântrevedere la nivel mai ridicat, cu ministrul, pentru că speram să ne vedem cu ministrul Sănătăţii. Dacă nu se găsesc soluţii vom declanşa greva generală în sistemul sanitar", au anunţat liderii sindicali care au fost la negocieri la Ministerul Sănătăţii.

Mitingul din Piaţa Victoriei, la care au participat câteva mii de persoane, - angajaţi din Poliţie, sănătate, transporturi din mai multe judeţe - a început la ora 11.00.

În jurul orei 12.30, câteva sute de oameni, membri ai Federaţiei "Solidaritatea Sanitară”, au plecat spre Ministerul Sănătăţii, într-o acţiune denumită "Marşul pentru sănătate", pe traseul Piaţa Victoriei - Ministerul Muncii - Ministerul Sănătăţii.

Mitingul a fost organizat de Cartel Alfa, sindicaliştii fiind nemulţumiţi de măsurile anunţate de Executiv, în special de transferul contribuţiilor de la angajator către angajat, ei spunând că va detemina ca majorarea salarială anunţată pentru debutul anului 2018 să nu se regăsească, de fapt, în veniturile nete.

"Propunerea Guvernului de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat reprezintă un experiment singular şi iresponsabil care riscă să ducă la dezintegrarea sistemului naţional de securitate socială. Acest plan guvernamental a stârnit deja reacţii internaţionale, deoarece este de natură să submineze progresele realizate după decenii de campanie pentru justiţie socială şi solidaritate şi pentru drepturile şi libertăţile cetăţenilor europeni. Plata contribuţiilor sociale exclusiv de către angajat nu este aplicată în nicio ţară UE. Dimpotrivă, în cele mai multe ţări, cota suportată de angajator este mai mare decât cea plătită de lucrători (media UE este de 23,57% contribuţii angajatori, 13,35% contribuţii angajat), deoarece companiile au şi o răspundere socială", a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Potrivit acestuia, lipsa unui mecanism juridic care să oblige angajatorii să includă în salariul brut al angajatului taxele sociale care erau anterior în sarcina angajatorului pentru salarii care depăşesc salariul minim va duce la reducerea venitului net sau ar împiedica salariatul să beneficieze de facilităţi fiscale care îi sunt destinate, cum ar fi reducerea impozitului pe salariu de la 16% la 10% sau reducerea cotei de contribuţii sociale cu 4,25%. Spre exemplu, la un salariu brut de 2600 lei, salariatul va pierde până la 302 lei, adică o reducere nominală cu aproximativ 17% a salariului net. În sistemul bugetar, creşterea de 25% de la 1 ianuarie 2018 reprezintă în condiţiile acestui transfer doar 4,26%.

De asemenea, sindicaliştii cer deblocarea negocierii şi încheierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile, plecând de la propunerea comună de modificare a Legii 62/2011 a celor 5 confederaţii sindicale înaintată Guvernului şi modificarea Legii dialoglui social.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.