Air Canada va opera pe Aeroportul Henri Coandă, din iunie 2018, patru curse săptămânale dus-întors pe rutele Bucureşti – Toronto şi Bucureşti - Montreal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Începând din 2018, compania aeriană Air Canada va opera zboruri directe de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti către principalele aeroporturi ale Canadei: Montreal şi Toronto. Decizia companiei nord-americane a fost luată în urma discuţiilor cu şefii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, care au convins reprezentanţii Air Canada să opereze curse directe pe principalul aeroport al României", anunţă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Compania Air Canada va opera zborurile directe pe Aeroportul Henri Coandă cu aeronave Boeing 767. Primele zboruri directe Air Canada spre/dinspre România vor fi: Montreal – Bucureşti: 7 iunie, Bucureşti – Montreal: 8 iunie,  Toronto – Bucureşti: 9 iunie şi Bucureşti – Toronto: 10 iunie.

”Le urăm `Bun venit` partenerilor noştri de la Air Canada şi ne bucurăm că au ales Aeroportul Henri Coandă Bucureşti drept cea mai nouă destinaţie. Air Canada este una dintre cele mai prestigioase companii aeriene din lume, iar includerea Bucureştiului pe lista destinaţiilor acestei companii aeriene este o dovadă de încredere în calitatea serviciilor pe care le oferim, precum şi o confirmare a faptului că Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti devine un centru relevant de interes pe harta aviaţiei internaţionale. Echipa CNAB este dedicată total pasagerilor şi companiilor aeriene şi am convingerea că acest parteneriat cu Air Canada este un început de bun augur pentru proiectele de anvergură pe care le-am pregătit”, a declarat directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Bogdan Mîndrescu.

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti operează 47 de companii aeriene către 103 de destinaţii.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.