Pompierii intervin, vineri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de băuturi alcoolice, în zona Faur Poarta 4 din Capitală, fiind degajări foarte mari de fum, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti – Ilfov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti – Ilfov, Adrian Marin, incendiul a izbucnit la un depozit de băuturi alcoolice în Sectorul 3, zona Faur Poarta 4. Focul arde pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, fiind degajări foarte mari de fum.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Marin a precizat că ard cauciucuri, paleţi şi sticle de vin pe aproximativ 1000 de metri pătraţi, dar că incendiul a fost localizat, nemaiexistând risc de propagare.

Reprezentantul ISU a precizat că pompierii au acţionat iniţial cu trei autospeciale de stingere,  o echipă de descarcerare şi o autoscară, însă dispozitivul de stingere a fost suplimentat la şapte autospeciale, iar ulterior la 11 autospeciale stingere, o autospecială CBRN, trei autoscări, o descarcerare şi două ambulanţe.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.