Autorităţile din judeţele Dâmboviţa şi Prahova au încetat căutarea adolescentului de 16 ani care a dispărut în timp ce se afla cu un grup de copii în masivul Bucegi, după ce au fost informate că băiatul a fost găsit în cartierul Pantelimon din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa care au participat la acţiunea de căutare a copilului alături de salvamonişti  au declarat pentru News.ro că băiatul de 16 ani, a cărui dispariţie a fost anunţată sâmbătă seară, a fost găsit.

După aproximativ două ore de căutări în zona cotei 2000, acolo unde adolescentul a fost văzut ultima oară şi unde se afla în tabără cu un grup de colegi, autorităţile au fost anunţate că băiatul a fost găsit în cartierul Pantelimon din Bucureşti.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Potrivit unor surse din rândul celor care au participat la căutări, băiatul este elev la o şcoală specială din Capitală.

După ce au fost anunţaţi despre faptul că adolescentul a fost găsit, jandarmii şi salvamontiştii au încetat căutările.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.