Poliţiştii Direcţiei Rutiere au constatat, în doar patru ore, 123 de infracţiuni, au aplicat aproape 3.500 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 168 de premise de conducere de la persoane care conduceau sub influenţa alcoolului sau a stupefiantelor. Alte două sute de permise au fost reţinute pentru înclcarea altor reglementări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui bilanţ al Poliţiei Române, într-un interval de patru ore, 1.750 de poliţişti, dintre care 893 de la Rutieră, au acţionat pe drumurile publice din ţară pentru tragerea la răspundere a celor ce conduc autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice ori a drogurilor.

Poliţiştii au efectuat 11.100 de testări cu aparatul etilotest şi au aplicat 3.435 de sancţiuni contravenţionale, iar ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 377 de  permise de conducere, dintre care 168 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce se află sub influenţa băuturilor alcoolice.

De asemenea, în cadrul acţiunii, poliţiştii au constatat 123 de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, dintre care 85 de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, una de  refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi 13 infracţiuni de altă natură.

De exemplu, un bărbat de 22 de ani a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism, pe un drum comunal din comuna Pătrăuţi, judeţul Suceava, fără a poseda permis de conducere şi cu o concentraţie alcoolică de 1,02 la mie alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, poliţiştii din Oradea au depistat un bărbat, de 49 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară, în timp ce avea o concentraţie de 0,71 la mie alcool pur în aerul expirat.

Cei doi bărbaţi sunt cercetaţi penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.