Doi dintre tinerii care apar în înregistrarea realizată în Ploieşti în care o adolescentă este bătută şi umilită de alte două fete şi-au cerut public scuze pe Facebook. Una dintre agresoare spune că îi pare ”extrem de rău” şi că a fost ”chiar proastă” susţinând că a fost ”un moment de nervozitate”. La rândul său, adolescentul care o stropea cu apă pe fata bătută spune că ”a fost o prostie” dar că nu s-a putut ”abţine”, el promiţând că va face tot posibilul să stea ”cuminte” şi ”pe treaba lui”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Îmi prezint scuzele mele publice pentru ceea ce am făcut. Sunt foarte conştientă ca am greşit, îmi asum vina pentru tot, voi răspunde moral şi penal pentru tot ce am comis. Îmi pare extrem de rău pentru tot, am fost chiar proastă”  a scrus duminică pe Facebook Deea, una dintre adolescentele în vârstă de 15 ani care au bătut-o şi umilit-o pe stradă pe o fată cu un an mai mică. 

Fata, elevă la un liceu din Ploieşti, a explicat că ”a fost un moment de nervozitate în care am reacţionat aşa, mi-a părut rau imediat după ce am comis fapta”. 

Ea şi cealaltă agresoare şi-au închis conturile de Facebook după ce în spaţiul public a apărut înregistrarea.

La rândul său, adolescentul care apare în înregistrare stropind-o în repetate rânduri pe victimă cu apă şi-a cerut şi el scuze tot pe Facebook spunând că nu s-a putut ”abţine”.

”Aş dori să îmi prezint scuzele mele publice pentru incidentul la care am luat parte şi am fost filmat. Ştiu că a fost o prostie şi că era treaba lor, dar nu m-am putut abţine. Îmi pare rău, Bianca Binny pentru ce ai păţit, sper că ţi-ai mai revenit şi sper că cel puţin pe mine o să mă poţi ierta, ştiu că normal şi drept ar fi fost să încerc să le depart pe Deea şi Alexia şi să nu le las să te lovească dar mai ales să te umiliască în ultimul hal” a scris pe Facebook Silviu, adolescentul care apare şi el în înregistrare.

Acesta susţine că şi-a ”învăşat lecţia”.

”Promit că voi face tot posibilul să stau cuminte şi pe treaba mea” a mai scris tânărul, care este de asemenea elev la un liceu din Ploieşti.

Două adolescente de 15 ani din Prahova sunt cercetate de poliţişti, după ce pe Facebook a apărut, duminică, o înregistrare video în care acestea bat o fată cu palmele şi cu picioarele pe stradă şi o umilesc, punând-o să îngenuncheze şi să le sărute mâinile.
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.