Anchetatorii britanici iau în calcul posibilitatea ca atacul de la Londra să fi fost inspirat de propaganda organizaţiei Statul Islamic, a declarat un oficial european citat sub acoperirea anonimatului de Sky News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia britanică a anunţat oficial că tratează incidentul ca pe un atac terorist.

Cel puţin patru oameni, inclusiv atacatorul şi un ofiţer de poliţie, au murit în atac, iar 20 de oameni, printre care doi români, au fost răniţi.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Potrivit presei locale, atacatorul, un bărbat asiatic în vârstă de aproximativ 40 de ani, ar fi intrat cu maşina în mulţimea de pe Westminster Bridge, rănind mai multe persoane, după care a lovit gardul Parlamentului. El s-ar fi dat jos din maşină şi ar fi fugit până în curtea Legislativului, unde ar fi înjunghiat un ofiţer de poliţie. El a fost împuşcat de alţi ofiţeri.

Deocamdată nimeni nu a revendicat atacul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.