Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că nu este de acord cu şeful organizaţiei PSD Alba, Ioan Dîrzu deoarece social-democraţii „nu au în minte” un demers privind suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, în cazul în care acesta nu va fi de acord cu propunerea PSD de premier.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Mi-am permis şi îmi permit şi acum public sã nu fiu de acord cu liderul PSD, Ioan Dîrzu, de la Alba, care a anunţat, sigur, după un rezultat senzaţional al PSD în Alba, că îl vom suspenda pe preşedinte. Nu avem în minte acest demers", a subliniat Liviu Dragnea.

Liderul PSD de la Alba, Ioan Dîrzu, a declarat că cel mai bun candidat pentru funcţia de premier este Liviu Dragnea, nefiind exclusă o suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis în cazul în care acesta nu va fi de acord cu propunerea PSD.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Alba este unul dintre cele trei judeţe, alături de Sibiu şi Cluj, în care PNL a obţinut mai multe voturi decât PSD.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.