Mii de oameni au participat duminică, la Budapesta, la un miting la care au denunţat corupţia Guvernului Orban şi prin care au susţinut libertatea presei, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un miting convocat de grupuri civice şi partide mici din opoziţie a avut loc pe Strada Presei Libere, un loc în care au loc de obicei proteste, dar care a devenit un loc simbolic după închiderea, săptămâna trecută, a celui mai important ziar de opoziţie.

Firma Mediaworks, care publică Nepszabadsag, a anunţat că pierderi financiare "considerabile" şi o scădere a numărului cititorilor au condus la închiderea ziarului.

Contractele jurnaliştilor sunt în continuare în vigoare, însă există puţine şanse ca ziarul să-şi reia activitatea.

Miklos Hargitai, un jurnalist de la Nepszabadsag, a declarat că Guvernul lui Viktor Orban este singurul, de la căderea comunisului în Ungaria, în 1990, "care nu tolerează vreun control, critici sau măcar întrebări". El a subliniat că Orban nu a acordat vreun interviu ziarului în ultimul deceniu.

"Acum suntem contemporanii unui regim hoţ, însă nu trebuie să-i fim complici", a îndemnat Hargitai. "Avem întotdeauna altă opţiune", a subliniat el.

Partidul lui Orban, Fidesz, a subliniat că închiderea ziarului reflectă o decizie pur financiară şi a acuzat Partidul Socialist - din cadrul căruia o fundaţie şi-a vândut anul trecut pachetul minoritar de acţiuni către Mediaworks - de dispariţia cotidianului.

"Contrar afirmaţiilor opoziţiei, închiderea Nepszabadsag a fost o chestiune de piaţă, financiară şi de competenţă", a subliniat Fidesz într-un comunicat.

"Viitorul Nepszabadsag a fost furat de conducerea actuală şi trecută a Partidului Socialist, care a fost incompetentă nu doar în a guverna ţara, ci şi în a avea grijă de ziarul formaţiunii", adaugă partidul lui Orban.

Lideri ai partidelor Împreună şi Dialog au luat, de asemnea, cuvântul la miting, la care unii participanţi au adus exemplare din Nepszabadsag cu ei, şi au dat asigurări că intenţia Guvernului a fost să se asigure că flagelul corupţiei şi alte probleme considerate periculoase pentru Executiv nu apar în presă.

"După ce au cumpărat toate ziarele, toate publicaţiile, şi-au pus oamenii lor peste tot şi au manipulat totul", a declarat Lajos Vig, un particopant la miting. "Este imposibili să auzi ceva, să auzi vreun lucru adevărat de la aceste ziare", a adăugat el.

Un protestatar purta o pancartă pe care se putea citi mesajul "Naţiunea noastră este sufocată de politicieni criminali. Ieşiţi afară!".

Peisajul mediatc din Ungaria s-a schimbat în mod considerabil în ultimii câţiva ani, după ce controlul a numeroase publicaţii tipărite şi online, dar şi unor posturi de radio şi televiziune a fost preluat de oameni din cercul de apropiaţi al lui Orban, care dau dovadă de o supunere necondiţionată faţă de Guvern.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.