Şeful Poliţiei Române, Bogdan Despescu, a declarat că România este o ţară sigură, fenomenul infracţional este ţinut sub control, iar IGPR este un furnizor de securitate şi stabilitate atât în plan european, cât şi mondial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Declaraţiile au fost făcute de inspectorul general al Poliţiei Române, chestorul Bogdan Despescu, la Forumul Comandanţilor Grupului ATLAS, care a avut loc pentru prima dată la Bucureşti. Conferinţa a reunit reprezentanţii tuturor formaţiunilor de intervenţie ale poliţiilor statelor membre ale Uniunii Europene, ce fac parte din Grupul ATLAS.

În cadrul conferinţei s-au dezbătut teme referitoare la prevenirea şi combaterea terorismului, fenomenului de radicalizare, ameninţărilor asimetrice şi criminalităţii organizate, arată Poliţia Română într-un comunicat de presă transmis sâmbătă.

Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, unitate centrală a Poliţiei Române, a devenit, în aprilie 2007, membru cu drepturi egale al Grupului  ”ATLAS”, grup apărut ca reacţie a structurilor Uniunii Europene la valul de atentate teroriste declanşat în 11 septembrie 2001 şi a exacerbării infracţiunilor comise cu violenţă în spaţiul european. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.