Europarlamentarul USR Vlad Voiculescu, numit consilier onorific al preşedintelui Nicuşor Dan, afirmă că priveşte acest rol ca o responsabilitate reală şi nu doar ca un gest simbolic, precizând că va contribui la proiecte care fac societatea mai rezilientă. În paralel anunţă că ăşi va continua activitatea în Parlamentul European.
”Mulţumesc preşedintelui Nicuşor Dan pentru încrederea reciprocă, una câştigată în timp, şi pentru deschiderea faţă de ce urmează. Mă onorează invitaţia de a mă alătura echipei prezidenţiale în calitate de consilier onorific şi privesc acest rol ca pe o responsabilitate reală, nu doar un gest simbolic. Ştiu că preşedintele Nicuşor Dan are în faţă o misiune grea, aproape imposibilă, într-un sistem care se schimbă greu, iar de reuşita sa va depinde în bună măsură cum va arăta ţara mulţi ani de acum”, a scris, joi, pe Facebook, Vlad Voiculescu.
Acesta afirmă că ca contribui, ”în măsura experienţei şi a puterilor, la proiecte care fac societatea noastră mai rezilientă, mai inovativă, cu rezultate concrete pentru oameni şi cu o relaţie mai onestă între instituţii şi cetăţeni”.
Voiculescu precizează că funcţia de consilier onorific este una neremunerată, fără componentă executivă.
”În paralel, îmi voi continua munca de preşedinte USR Bucureşti şi europarlamentar USR, în calitate de coordonator pe sănătate al grupului Renew Europe în Parlamentul European, pentru a aduce acasă rezultate concrete pentru pacienţi, pentru sistemul de sănătate şi pentru modernizarea instituţiilor din România, în linie cu ceea ce facem la nivel european, a mai transmis europarlamentarul USR.
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, joi, mai multe decrete privind numirea unor consilieri prezidenţiali, între care europarlamentarul USR Vlad Voiculescu, care va fi, din 17 noiembrie, consilier onorific pentru rezilienţă, inovaţie şi solidaritate europeană.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







