Virgil Popescu: Putem valorifica uriaşul potenţial al inteligenţei artificiale fără a face compromisuri în privinţa siguranţei şi a încrederii cetăţenilor

Virgil Popescu: Putem valorifica uriaşul potenţial al inteligenţei artificiale fără a face compromisuri în privinţa siguranţei şi a încrederii cetăţenilor

Europarlamentarul PNL Virgil Popescu afirmă, după ce Legea privind inteligenţa artificială a intrat în vigoare în toate statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România, că uriaşul potenţial al inteligenţei artificiale poate fi valorificat fără a face compromisuri în privinţa siguranţei şi a încrederii cetăţenilor.

CITEȘTE ȘI Norme UE - Imaginile, fişierele audio şi textele generate artificial vor fi etichetate AI/ Sancţiuni de până la 15 milioane de euro pentru nerespectarea regulilor

"Europa face un pas important în era inteligenţei artificiale. Legea privind inteligenţa artificială a intrat în vigoare în toate statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România. Într-o perioadă în care suntem bombardaţi zilnic cu informaţii, iar dezinformarea, atacurile cibernetice şi războiul hibrid devin tot mai sofisticate, este esenţial să ştim când interacţionăm cu inteligenţa artificială şi când un text, o imagine sau un videoclip au fost create ori modificate cu ajutorul acesteia", afirmă europarlamentarul liberal.

El subliniază că noile reguli europene aduc mai multă transparenţă şi responsabilitate, pentru că sistemele de inteligenţă artificială vor trebui să informeze utilizatorii atunci când folosesc IA, iar dezvoltatorii celor mai puternice modele vor avea obligaţia de a preveni riscurile majore pe care acestea le pot genera - de la manipulare şi atacuri cibernetice până la ameninţări la adresa drepturilor fundamentale.

"Europa transmite astfel un mesaj clar: inovarea trebuie să meargă mână în mână cu responsabilitatea. Putem valorifica uriaşul potenţial al inteligenţei artificiale fără a face compromisuri în privinţa siguranţei şi a încrederii cetăţenilor. Alături de colegii mei din Grupul PPE, am susţinut în Parlamentul European reguli care să încurajeze inovarea şi competitivitatea europeană, fără a sufoca dezvoltarea tehnologiilor de viitor, dar care să ofere, în acelaşi timp, protecţia necesară pentru cetăţeni. Inteligenţa artificială trebuie să lucreze în folosul oamenilor, nu invers", conchide Virgil Popescu.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră