Ministrul Energiei Virgil Popescu a afirmat, întrebat despre faptul că Dacian Cioloş i-a cerut demisia din Guvern, că poate liderul USR ar trebui să îi ceară demisia şi preşedintelui Franţei Emmanuel Macron, deoarece şi acolo preţurile la energie sunt foarte mari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Dacian Cioloş poate ar trebui să îi ceară demisia şi domnului Macron, că şi acolo preţurile la energie sunt mari. Eu nu mai comentez ceea ce declară Dacian Cioloş”, a declarat Virgil Popescu, într-o conferinţă de presă susţinută marţi, la finalul şedinţei Executivului. 

Preşedintele USR Dacian Cioloş a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, că ministrul Energiei, Virgil Popescu nu mai poate rămâne în funcţie după ”atâtea bâlbe şi atâtea greşeli, cu efecte devastatoare asupra veniturilor cetăţenilor”.

Deputatul USR Ionuţ Moşteanu a declarat, marţi pentru News.ro, că săptămâna viitoare, în prima zi a sesiunii legislative, formaţiunea pe care o reprezintă va depune moţiune simplă la adresa ministrului Energiei, Virgil Popescu, pe care îl acuză că a fost „total absent şi depăşit de situaţie” în criza facturilor la energie.

Parlamentarii revin, marţi, din vacanţa de iarnă, într-o nouă sesiune parlamentară care începe pe 1 februarie şi se va încheia în vară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.