Ministrul Energiei, Virgil Popescu a declarat, marţi, la Parlament, că în comisii a fost avizat bugetul Ministerului,care asigură plata compensaţiilor la facturile de energie electrică pentru consumatorii non-casnici precum şi ajutorul de restructurare pentru Complexul Energetic Oltenia.
”Este un buget echilibrat, care asigură funcţionarea în 2022 a Ministerului Energiei şi putem da drumul la proiectele de investiţie pe care le avem prin PNRR şi Fondul de modernizare”, a spus ministrul, precizând şi schemele de ajutor pentru marii consumatori de energie.
Virgil Popescu a fost întrebat despre întârzierile la eliberarea facturilor de energie pentru luna noiembrie. Ministrul a spus că a primit factura pe luna noiembrie şi şi a venit cu compensare.
Ministrul a mai arătat că a avut discuţii cu mai mulţi furnizori care i-au spus că au început să emită aceste facturi şi că vin în calupuri, aşa cum le scoate softul.
”Sunt convins că vor veni acele facturi”, a arătat Popescu.
Despre luna aprilie, când va expira această reducere de preţ, ministrul a spus că în partea a doua a lunii ianuarie se va face o analiză a cum a funcţionat această schemă de ajutor.
”Vedem care sunt tendinţele, şi dacă prelungim sau nu”, a arătat Virgil Popescu, adăugând că el estimează o reducere a preţului la gaze.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.