Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a spus, marţi seară, întrebată despre liderii din partid care ”îi vor capul” după 25 noiembrie, că ”au mai vrut şi alţii” şi că are încredere în forţa primarilor social - democraţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ei vor, trebuie să şi reuşească. Au mai vrut şi alţii”, a răspuns Viorica Dăncilă, marţi seară, când a fost întrebată la Antena 3 despre faptul că unii lideri o vor îndepărtată de la conducerea PSD.

”Dar eu am încredere că de partea binelui şi cei care iubesc acest partid sunt mai mulţi decât cei care din interes personal vor acest partid, vor să fie şefi, chiar dacă partidul se duce la 10 la sută, să se numească ei liderii PSD”, a continuat Dăncilă.

Viroica Dăncilă a mai spus că are încredere în preşedinţii de organizaţii şi în primari care realizează că alegerile prezidenţiale sunt doar ”prima bătălie”, urmând alegerile locale şi parlamentare.

”Am în teritoriu colegi, preşedinţi de organizaţii care realizează faptul că acum e prima bătălie, dar urmează alegerile locale şi alegerile parlamentare şi primarii nu vor accepta niciodată ca să  se slăbească acest partid, atunci când partidul trebuie să fie alături de ei. Pentru că să nu uităm, alegerile locale sunt foarte importante. Primarii, spun de fiecare dată, sunt cei pe care te poţi baza în toate rândurile de alegeri. Mi-am dat seama de forţa lor şi de valul de încredere pe care l-au creat la nivelul comunităţilor locale”, a spus Dăncilă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.