Violeta Alexandru a afirmat că PSD este disperat şi recurge la tot felul de metode de închide gura echipei liberale şi a USR-PLUS la alegerile locale.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
„Eu nu am o problemă cu democraţia, dreptul de exprimare. Ceea ce se întâmplă însă ne arată că PSD este disperat. Mulţumesc tuturor oamenilor care îşi văd de treabă în acest oraş şi care vor să nu ne mai fie frică că trăim aici, că nu mai trăim cu senzaţia că PSD foloseşte instituţiile şi grup de agitatori ca să îţi închidă gura. Toţi oamenii care îşi văd de treabă în acest oraş trebuie să ştie că vom lupta exact cu acest mod de a face politică şi administraţia în Bucureşti”, a afirmat Violeta Alexandru, la evenimentul de luni, timp în care a fost huiduită de câteva persoane.
Liderul PNL Bucureşti a adăugat că PSD nu îi va împiedica pe candidaţii PNL şi USR-PLUS să vorbească.
„PSD şi-a trimis un grup de agitatori care să ne împiedice să vorbim. O spun direct locuitorilor Sectorului 5: PSD nu ne va împiedica să vorbim. Agitatorii pe care îi trimite, intimidarea pe care o face nu ne vor împiedica să vorbim exact despre ceea ce vedem cu toţii că se întâmplă în Sectorul 5: fals în documente, cheltuire de bani publici pentru grupuri de interese, folosirea instituţiilor publice pentru scopuri politice. Sectorul 5 este un sector captiv în mâinile PSD”, a conchis Alexandru.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.