Fostul premier Victor Ponta a declarat, miercuri, la Parlament, că propunerea lui Sevil Shhaideh pentru postul de premier este foarte bună, fiind un semn de deschidere şi de normal, iar preşedintele Klaus Iohannis nu ar putea avea vreun motiv să o refuze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am o părere foarte bună despre Sevil, am lucrat cu ea foarte bine şi cât a fost secretar de stat, după cum ştiţi am propus-o ca ministru, a fost un ministru foarte bun şi îi urez succes. Chiar cred că este o femeie foarte echilibrată şi, repet, cât am lucrat cu ea am lucrat foarte bine şi o respect foarte mult. Mi se pare o propunere foarte bună. O votez cu plăcere dacă vine în Parlament", a afirmat Victor Ponta.

Deputatul PSD a susţinut că Liviu Dragnea are încredere în Sevil Shhaideh.

"Haideţi să avem Guvern cât mai repede, să avem Guvern şi astăzi dacă putem să îl avem, pentru că în fiecare zi pierdem bani pentru oameni şi pierdem lucruri importante", a completat fostul premier.

Victor Ponta a mai precizat că a aflat de propunerea de premier de la televizor.

Chestionat ce semn este pentru PSD faptul că a fost propusă Sevil Shhaideh, acesta a afirmat că este "un semn de deschidere".

"E femeie, e musulman, e un semn de deschidere şi de normal şi e un profesionist foarte bun. Nu ştiu ce va face domnul Iohannis, dacă va accepta sau nu. Propunerea e de nerefuzat, nu ştiu ce motiv ar avea domnul Iohannis să o refuze, că nu au apucat să îi facă niciun dosar", a conchis Victor Ponta.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.