Liderul Pro România, Victor Ponta, susţine că măsurile ”heirupiste şi populiste” propuse de Guvernul Orban nu au niciun efect şi trebuie prezentate câteva strategii – de reformă a administraţiei, dar şi reformă fiscală. ”Nu rezolvi deficitul uriaş cu câteva măsuri populiste şi câţiva lei economisiţi în timp ce angajezi pilele şi relaţiile PNL în locul celor ale PSD”, susţine Ponta, care afirmă că Opoziţia trebuie să se organizeze ”pentru a-i apăra pe oameni şi firmele româneşti”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ne întoarcem la 2010! Măsuri heirupiste şi populiste, fără nicio strategie şi fără niciun efect! Trebuie prezentată Strategia de reforma a Sistemului de Adminitraţie Publică (ca să ştii unde reduci personal, unde este nevoie de mai mulţi angajaţi, de ce, care sunt criteriile prin care dai afară şi care sunt condiţiile profesionale pentru cei care rămân şamd) ; cu date concrete, obiective, calendarul de implementare”, a scris, luni, pe Facebook, Victor Ponta.

Potrivit acestuia, trebuie prezentată şi “Strategia de Reforma Fiscală” - venituri mai mari, cheltuieli mai mici, investiţii mai mari, politici fiscale şi economice stabile şi predictibile.

”Nu rezolvi deficitul uriaş cu câteva măsuri populiste şi câţiva lei economisiţi în timp ce angajezi pilele şi relaţiile PNL în locul celor ale PSD. NU am votat Guvernul Orban PNL pentru că am anticipat o situaţie comparabilă cu 2010 - se pare că, din păcate, am avut dreptate, dar, ca şi în 2010, trebuie să ne organizăm în Opoziţie pentru a-i apara pe oameni şi firmele româneşti!”, a mai scris Ponta.



 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.