Fostul premier Victor Ponta a scris, duminică, pe Facebook că guvernarea nu poate fi de succes dacă nu are are seriozitate, profesionalism şi consecvenţă. Ponta spune că, în loc să măsoare de şapte ori şi să taie odată, Gevernul şi majoritatea parlamentară s-au grăbit să adopte ”tot felul de legi şi ordonanţe pe care tot ei le modifică şi rectifică non stop”. ”Când totul se decide peste noapte de către un singur om, rezultatele sunt greşite şi pe urmă se tot cârpesc prin ordonanţe de urgenţă care repară ceva şi strică altceva”, spune Victor Ponta. Potrivit acestuia, legile justiţiei au fost date pentru anumiţi oameni politici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Guvernarea nu poate fi de succes dacă NU are seriozitate, profesionalism şi consecvenţă! În loc să măsoare de 7 ori şi să taie o dată Guvernele din 2017 şi majoritatea parlamentară s-au grăbit să adopte tot felul de legi şi ordonanţe pe care tot ei le modifică şi rectifică non stop! Când totul se decide peste noapte de către un singur om, rezultatele sunt greşite şi pe urmă se tot cârpesc prin ordonanţe de urgenţă care repară ceva şi strică altceva. Totul arată o muncă haotică şi neproductivă care ne afectează pe toţi! Cooperativa «munca în zadar»”, scrie, Victor Ponta, duminică, pe Facebook.

Potrivit acestuia, Legea salarizării ”a fost impusă cu forţă în Parlament şi de atunci se tot modifică prin ordonanţe de urgenţă fără să poată fi aplicată bine”.

“Revoluţia fiscală” la fel/ legea privind exploatarea resurselor offshore din Marea Neagră s-a adoptat şi modificat de 4 ori/ situaţia pensionarilor a fost modificată greşit prin ordonanţe şi acum proiectul noii legi a pensiilor merge pe aceeaşi cale greşită/ acum urmează ordonanţă de modificare a legilor justiţiei - peste noapte, contestată de toată lumea şi care va strica mai mult decât repară”, mai spune Ponta.

Fostul premier afirmă că, încă din 2017, ”cei aflaţi la Putere şi cei care îi susţîn au vorbit numai despre “Legile Justiţiei” (lăsând în umbră adevăratele priorităţi ale unei bune guvernări: sănătate, educaţie, investiţii în infrastructură etc)”.

”După multe certuri şi acuze, la sfârşitul anului trecut, au fost adoptate aceste legi în Parlament. Au fost contestate la CCR, revotate, rediscutate şi, în final, promulgate de către Preşedinte. Şi acum aflăm că se dă ordonanţă de urgenţă că să fie modificate!. Nu puteaţi să le faceţi de la început bune fără să mai fie modificate acum? Nu puteaţi să ascultaţi şi ce spun specialiştii şi cei care lucrează în justiţie (magistraţi, avocaţi şi organizaţîi neguvernamentale)? Nu puteaţi să aşteptaţi să vedeţi ce spune Comisia de la Veneţia? Cine garantează că actuala ordonanţă repară tot şi nu strică altceva dacă tot nu lăsăţi timp să fie analizată şi dezbătută?”, mai afirmă Victor Ponta. 

Acesta consideră că ”s-a pornit greşit de la început”.

”Nimeni nu a fost interesat să modifice legile pentru binele cetăţenilor justitiabili şi funcţionarea sistemului de justiţie în condiţii mai potrivite. Ideea a fost să ajute anumiţi oameni politici care au probleme cu justiţia, să plătească nişte poliţe şi să facă gargară demagogică la televizor - iar rezultatul îl vedeţi”, a mai scris Ponta în mesajul său, apreciind că ”Ceea ce se întâmplă azi trebuie să înceteze cât mai repede”.

Guvernul se va întruni, luni, în şedinţă, urmând să fie adoptată Ordonanţa de Urgenţă privind cele trei legi ale justiţiei, pentru a le pune în acord cu observaţiile Comisiei de la Veneţia. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.