Vicepreşedintele PNL Raluca Turcan obţine cel de-al patrulea mandat de deputat, după ce partidul a câştigat alegerile în judeţul Sibiu. PNL va mai avea cel puţin încă un deputat şi un senator, iar PSD va obţine, cel mai probabil, un senator şi doi deputaţi. La redistribuire, USR ar putea ajunge să aibă un deputat şi un senator.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit partidelor locale, PNL, care a câştigat alegerile parlamentare în judeţul Sibiu, va avea doi deputaţi şi un senator, iar la redistribuire ar mai putea obţine înca un mandat de parlamentar.

Vicepreşedintele PNL Raluca Turcan, care este şi lider al organizaţiei judeţene a PNL Sibiu, a candidat de pe prima poziţie pentru Camera Deputaţilor, obţinând cel de-al patrulea mandat. PNL Sibiu va mai fi reprezentat în Camera Deputaţilor şi de Nicolae Neagu. 

De asemenea, va mai intra în Parlament actualul deputat Mircea Cazan, fost copreşedinte al PNL Sibiu, care a candidat la Senat, fiind primul pe listă.

PSD ar urma să aibă trei mandate de parlamentari - un senator şi doi deputaţi. Astfel, Ovidiu Sitterli, politician cu state vechi, s-a aflat la prima candidatură pentru Parlament, ocupând primul loc pe lista PSD Sibiu pentru Camera Deputaţilor. El a fost validat de către conducerea partidului de la Bucureşti în locul fostului lider al PSD Sibiu Ioan Cindrea, a cărui candidatură nu a fost acceptată de Liviu Dragnea. Cindrea, care a fost preşedinte ales al Consiliului Judeţean Sibiu, a fost demis din funcţie, în urma unei condamnări definitive pentru conflict de interese.

Sitterli a fost prefect de Sibiu din 2012 până în primăvara acestui an, când a demisionat pentru a candida la funcţia de primar al municipiului Sibiu, clasându-se pe locul al doilea, după candidatul FDGR, actualul primar Astrid Fodor.

Potrivit partidelor politice, la redistribuire, PSD ar mai putea obţine un mandat de senator şi unul de deputat, iar USR un senator şi un deputat. Dacă mandatele de la redistribuire se confirmă, vor mai intra în Camera Deputaţilor Constantin Şovăială (PNL), Ioan Terea (PSD) şi Dan Barna (USR), iar în Senat ar mai putea intra Viorel Arcaş (PSD) şi Traian Belei (USR).

Şovăială este fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan terea este director al Direcţiei Silvice Sibiu, iar Dan Barna a fost secretar de stat în Guvernul Cioloş. Viorel Arcaş este senator în prezent, iar Traian Belei este la prima candidatură.

PNL câştigă alegerile parlamentare în judeţul Sibiu, obţinând 39,72% la Camera Deputaţilor şi 40,14% la Senat, urmat la distanţă mare de PSD şi USR, potrivit rezultatelor parţiale oferite de Biroul Electoral Judeţean (BEJ), după centralizarea a peste 75% din voturi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.