Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, îi critică pe senatorii care au susţinut moţiunea simplă la adresa sa, acuzându-i că au semnat "în alb” moţiunile la adresa miniştrilor liberali şi afirmând că textul moţiunii este "plin de ură”. El spune că nu vrea să creadă că, doar pentru că au "o doză prea mare de odihnă", senatorii respectivi vor să folosească "acest moment greu pentru a deschide o luptă electorală a acuzelor". "Domnilor PSD-işti, funcţia mea e trecătoare, aşa cum şi funcţiile dvs sunt trecătoare prin acest Senat, dar ce nu e trecător este binele pe care îl lăsăm în urmă”, afirmă Vela.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Am auzit că tabelele de susţinere le-aţi semnat în alb pentru toate moţiunile simple la adresa miniştrilor liberali”, le-a spus Vela senatorilor, la începutul şedinţei în care este dezbătută moţiunea simplă care îl vizează.
 
El i-a acuzat pe aceştia că aduc atingere imaginii Senatului, proferând minciuni de la tribuna instituţiei. 
 
"Care credeţi dvs. că este imaginea Parlamentului român în ochii românilor? Care este imaginea Senatului în ochii românilor când văd că textul moţiunii este deschis printr-o ştire dovedită a fi falsă. (...) Oare noi mai avem credibilitate în ochii românilor când venim cu minciuni de la acest microfon?”, a mai spus Vela. 
 
Acuzat de ură în textul moţiunii, ministrul Afacerilor Interne a acuzat, la rândul său, că textul documentului este "plin de ură”.
 
"Fiecare frază din textul moţiunii este plină de ură. (..) Indiferent de partidul din care face parte, sănătatea reprezintă o prioritate pentru noi toţi. (...) Nu vreau să cred că în aceste clipe doar pentru că aveţi o doză prea mare de odihnă vă doriţi să folosiţi acest moment greu pentru a deschide o luptă electorală a acuzelor”, le-a mai spus ministrul de Interne senatorilor.
 
Marcel Vela le-a mai spus parlamentarilor că "jignirile şi relele intenţii nu vor aduce încrederea cetăţenilor” şi le-a prezentat acestora mai multe documente despre care a spus că arată lipsa de implicare a fostelor guverne conduse de social-democraţi.
 
"Vă rog sa-i transmiteţi specialistului care a scris moţiunea să facă un exerciţiu de imaginaţie şi de a ne face să înţelegem cum ar fi arătat această statistică cu Viorica Vasilica Dăncilă premierul României. (...) În aceste momente, să fiu ministrul Afacerilor Interne reprezintă cea mai importantă misiune a vieţii mele. (...) Domnilor PSD-işti, funcţia mea e trecătoare, aşa cum şi funcţiile dvs. sunt trecătoare prin acest Senat, dar ce nu e trecător este binele pe care îl lăsăm în urmă”, le-a mai spus Marcel Vela senatorilor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.