Una dintre variantele luate în discuţie în acest moment în interiorul PNL este că Florin Cîţu rămâne propunerea de prim-ministru, iar în eventualitatea în care PSD va fi partidul care va da primul premierul, atunci liberalii nu vor fi de acord ca funcţia să fie ocupată de Marcel Ciolacu sau Sorin Grindeanu, au declarat pentru News.ro surse din conducerea PNL.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit surselor citate, această variantă ar urma să fie şi supusă votului în şedinţa din această seară a conducerii PNL, care este programată să aibă loc la ora 19:00.
 
”Foarte mulţi lideri PNL au spus că nu pot vota Ciolacu premier. Iar Sorin Grindeanu nu este dorit în guvern din cauză că este autorul OUG 13. Propunerea PNL pentru funcţia de prim-ministru rămâne Florin Cîţu”, au precizat sursele citate.
 
Întâlnirea de luni seară, de la Guvern, între liderii PNL, PSD şi UDMR nu au dus la niciun acord în privinţa propunerii de premier cu care formaţiunile ar trebui să meargă la consultările de la Palatul Cotroceni.
 
Surse politice au precizat pentru News.ro că în cadrul discuţiei s-a luat în calcul ca PNL şi PSD să dea premierul, prin rotaţie, timp de un an şi jumătate, iar Florin Cîţu ar fi transmis chiar că ar fi de acord ca primul premier să fie dat de PSD. 

Problema liberalilor este că scenariul rotaţiei premierilor nu a fost validat în forurile de conducere, astfel că o negociere la nivel de preşedinţi de partid nu are nicio valoare atâta vreme cât Florin Cîţu nu ia mandat de la conducerea partidului. Forul care trebuie să valideze o astfel de variantă este Consiliul Naţional. 

Marţi seară, liberalii se vor reuni în şedinţa Biroului Executiv, prin videoconferinţă, pentru a analiza evoluţia negocierilor şi pentru a pune pe agendă această variantă de rotaţie a premierilor.

Surse liberale au precizat că va fi greu ca o astfel de propunere să fie acceptată de liderii PNL din teritoriu care au acceptat cu greu faptul că partidul a început negocierile cu PSD, iar impunerea unui premier de la PSD ar fi de neconceput. 

Până când cele trei formaţiuni nu se înţeleg în privinţa premierului, nu poare fi negociată nici structura şi componenţa noului Guvern, asta deşi cele trei partide îşi propuseseră ca la începutul săptămânii viitoare să fie dat votul în Parlament pe noul Executiv. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.