România are nevoie absolut urgentă ca în programa şcolară să fie introduse discipline precum educaţie media, gândire critică şi combaterea dezinformării, afirmă profesorul Bogdan Oprea, directorul Departamentului de Jurnalism de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, într-un interviu acordat News.ro. Chestiunea e atât de urgentă şi a fost amânată atât de mult de fostul preşedinte şi de foştii premieri, încât lipsa educaţiei în aceste domenii a făcut deja ravagii, fiind greu de estimat dacă România mai poate întoarce cursul sumbru pe care s-a înscris, mai spune profesorul Oprea.
La nivelul populaţiei largi, situaţia este absolut catastrofală, iar autorităţile o ignoră. Actualul ministru al Educaţiei, Daniel David, a refuzat crearea unei materii noi, ceea ce face ca şi următoarele generaţii care ies din liceu să fie la fel de incapabile să se descurce în mediul digital ca şi precedentele, spune Bogdan Oprea. Acesta vine şi cu statistici. Românii au petrecut pe internet în medie, anul trecut, aproape jumătate din timpul în care n-au dormit. Este absolut enorm, mai ales că petrecerea vremii în online nu înseamnă neapărat şi alfabetizare digitală ori lucruri făcute cu folos.
Statul român e inert, instituţiile nu fac nimic pentru a combate dezinformarea online, după cum nici sistemul de învăţământ nu se ocupă de educarea copiilor în această privinţă. CNA a primit un buget derizoriu pentru aceste scopuri, iar Bogdan Oprea mărturiseşte că nu mai poate fi optimist. Se teme că e deja prea târziu şi că România îşi va pierde democraţia, urmând să cadă într-un regim hibrid din care nici actuala generaţie şi, probabil, nici generaţia următoare nu vor mai fi capabile să iasă.
Întregul interviu acordat de Bogdan Oprea News.ro, în rândurile de mai jos.
„În medie, anul trecut, un român a petrecut pe internet 6 ore şi 12 minute pe zi! Un japonez a stat pe internet 4 ore şi 9 minute zilnic, iar un sud-african 9 ore şi 37 de minute. Depinde de noi dacă vrem să tindem ca societate spre Japonia sau spre Africa de Sud“
Matei Udrea: Bună ziua, domnule Oprea, vă mulţumesc pentru timpul pe care mi-l acordaţi. Aţi lansat un curs interuniversitar privind ştirile false şi dezinformarea online. Dacă ar fi să le faceţi un teasing celor care ne citesc, cum ar putea să recunoască o ştire falsă şi cum să o verifice?
Bogdan Oprea: Bună ziua şi mulţumesc pentru invitaţie. Dacă vorbim de o audienţă largă, le-aş recomanda mai degrabă să recunoască mediul în care abundă ştirile false, decât ştirea falsă în sine. Şi le-aş spune, pe scurt, în felul următor: dacă vor să se informeze, să se informeze din sursele media credibile, acolo unde jurnaliştii îşi fac treaba şi prelucrează ştirile respective. Iar dacă vor să se distreze, dacă vor entertainment, cum se spune în engleză, să se simtă bine, să râdă la filmuleţe haioase, să vadă pe unde au mai umblat prietenii, cunoscuţii lor virtuali sau reali, atunci să intre pe reţelele de socializare. Eu, la rândul meu, intru pe reţelele de socializare, le consider un mediu de petrecut timpul liber chiar plăcut. Când vreau să mă informez însă, mă duc şi mă informez din sursele jurnalistice. Jurnalismul de calitate - din fericire, cu eforturi mari din partea jurnaliştilor - există încă, iar în România avem surse media credibile. Surse media, aş putea spune, mai cuminţi, dar şi unele foarte curajoase. Jurnalişti care practică un jurnalism de foarte bună calitate, iar publicul ar trebui să fie educat - căci e o chestiune în primul rând de educaţie - şi în sistemul instituţionalizat, la şcoală, dar şi printr-un efort de autoeducare. Să ştie să distingă între sursele media şi sursele de divertisment, cum sunt reţelele de socializare. Pe scurt, pentru distracţie - pe social media, iar pentru informare - acolo unde jurnaliştii îşi publică materialele. Poate e nevoie chiar de o precizare, jurnaliştii au un rol social important în orice societate, cu atât mai mult în societăţile democratice. E misiunea pe care şi-au asumat-o, este aceea de a da informaţie societăţii. Medicii ne vindecă, pantofarii ne fac şi ne repară pantofii, brutarii ne fac pâine şi covrigi. Jurnaliştii, ăsta e rolul lor în societatea noastră, ca folosind nişte reguli, nişte rutini jurnalistice, nişte coduri profesionale, inclusiv deontologice şi etice riguroase, chiar foarte riguroase, meseria lor este să producă ştiri, să preia informaţii, să le verifice, iar în momentul în care informaţiile respective corespund normelor profesionale, să le transforme în ştiri. Deci, nu oricine scrie orice oriunde, scrie sau vorbeşte video, audio, nu orice astfel de informaţie e o ştire veritabilă! Nu orice informaţie de felul acesta e riguros verificată şi corespunde adevărului. Deci, oamenii ar trebui să înţeleagă lucrul acesta.
Matei Udrea: Aici intraţi în coliziune directă cu o foarte mare parte a populaţiei care are tocmai ideea asta, că de fapt jurnaliştii sunt toţi plătiţi să ne mintă, după cum doctorii sunt plătiţi de Ocultă ca să ne omoare sau să ne vaccineze cu forţa, pantofarii sunt plătiţi ca să ne facă pantofi defecţi, care să ne producă bătături, şi aşa mai departe.
Bogdan Oprea: Eu întreb această mare masă de oameni, şi mulţumesc că aduceţi în discuţie asta, eu îi întreb: pe dumnealor cine îi plăteşte ca să facă ce fac ei la serviciu? Îi plăteşte cineva? Pentru că, dacă îi plăteşte cineva, pot să le spun că tot în acelaşi sistem suntem plătiţi şi noi, fie că lucrăm la stat, fie că sunt jurnalişti care lucrează în mediul privat! Dar jurnaliştii oneşti - şi subliniez, jurnaliştii oneşti! - sunt transparenţi în ceea ce priveşte sursele lor de finanţare. Redacţia lor are pe site, în casetele redacţionale, numele sunt trecute în mod transparent, e publicat numele editorului. Pentru sursele media audio-vizuale, fie că sunt la TV-ul şi radioul clasic, fie că sunt în online, legea îi obligă pe acţionari să fie transparent prezentaţi. Ştim cine sunt responsabilii din spatele platformelor respective, al surselor respective media. Şi e cu atât mai important ca oamenii aceştia să înţeleagă o realitate simplă: de aceea avem reguli jurnalistice, de aceea avem norme deontologice şi profesionale, aşa cum am spus mai înainte, tocmai pentru ca jurnaliştii să fie protejaţi în faţa unor patroni care vor să facă presiuni asupra lor! Iar spiritul de breaslă funcţionează aici, din fericire. Nu cum ne-am dori, şi pot să explic înţelegerea mea de ce nu funcţionează cum ne-am dori, dar, cu toate acestea, presiunile asupra redacţiilor de presă unde se practică jurnalism de calitate sunt întotdeauna taxate public. Jurnaliştii să revoltă, jurnaliştii îşi dau demisia, organizaţiile jurnalistice iau atitudine. Acum, dacă lumea doreşte să înoate într-o masă generală de neîncredere în nimeni şi nimic - de înţeles pe undeva într-o societate care a fost atacată în mod continuu din exterior, uneori chiar şi din interior - astfel încât nimeni să nu mai aibă încredere în nimeni... Oamenii, de bună seamă, sunt liberi să gândească cum vor, dar ar trebui să aibă un exerciţiu de reflecţie fiecare cu sine şi să se întrebe: până la urmă în ce crede? Care sunt valorile? Pentru că nu putem să nu credem nimic! Nu putem să nu ne informăm de niciunde! Nu putem să trăim într-o continuă stare de neîncredere, în primul rând, unii într-alţii. Avem fiecare propriile noastre orientări doctrinare, ideologice. Asta e frumuseţea democraţiei. Putem să gândim într-o anumită doctrină sau în alta, putem să votăm, putem să ne exprimăm public părerile, opiniile, să întreprindem acţiuni civice, politice. E o libertate care nu există în regimuri autoritare. Noi suntem printre fericitele ţări - şi nu sunt multe în lume! - în care se trăieşte într-o libertate de felul acesta, aşa cum se întâmplă în România zilelor noastre. Şi lucrul ăsta este excepţional şi ar trebui să fim foarte recunoscători pentru această libertate. Într-o ţară în care ei ar spune despre presă ce spun aici, într-o ţară autocratică, într-un regim dictatorial, declaraţia lor ar putea să însemne ani buni de puşcărie, dacă nu bătăi crâncene şi poate chiar moartea lor! E bine să avem libertate, dar trebuie să înţelegem că odată cu libertatea asta vine şi o responsabilitate. Iar aruncând, aşa, anatema asupra tuturor, că n-avem încredere în nimeni, ne facem rău singuri! Când suntem bolnavi, totuşi, mergem la un medic, da? Nu rămânem să ne tratăm acasă cu untură de porc pusă pe tâmple! Căutăm medicul cel mai bun, întrebăm, ne interesăm, încercăm să ajungem la cel mai bun medic la care avem acces. Păi, aşa trebuie să facem şi cu informaţia! Trebuie să căutăm sursele media, pentru că ele există! Norocul nostru este că şi în spaţiul românesc mediatic avem multe surse media corecte, credibile, care practică un jurnalism de foarte-foarte bună calitate.
„Urgent, măcar la nivel de liceu, dar chiar şi în şcoala gimnazială, ar trebui introduse discipline separate de educaţie media, gândire critică, combatere a dezinformării“
Matei Udrea: Am o curiozitate. Dumneavoastră sunteţi profesor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Vă adresaţi, aşadar, cu predilecţie tinerilor. Cât de bine informaţi sunt cei cu care intraţi dumneavoastră în contact? Cât de alfabetizaţi digital sunt?
Bogdan Oprea: Tinerii noştri studenţi trec printr-un examen riguros de admitere. Prin urmare, noi facem o bună selecţie dintr-un număr de studenţi cu o concurenţă în creştere. Ca să iau datele pentru FJSC, Universitatea din Bucureşti, la admiterea din iulie şi septembrie 2025 am avut cu peste 41% mai mulţi candidaţi la specializarea de jurnalism. Deci, o concurenţă mare din care îi selectăm pe cei mai buni. Şi atunci pot spune că, pentru publicul nostru, alfabetizare digitală există. Sunt nativi digitali, navighează tehnologiile digitale cu foarte mare facilitate. Legat de educaţia media, s-ar putea mai bine, dat fiind că facem o selecţie. Pentru că îmi imaginez că cei care nu trec de examenul de admitere au o educaţie media mult mai precară. Şi lucrul acesta este îngrijorător. Iar eu o spun, chiar dacă intru, poate, în coliziune - dar, din nou, asta e frumuseţea democraţiei, că pot s-o spun -, cred că acum, urgent, măcar la nivel de liceu, dar chiar şi în învăţământul secundar, în şcoala gimnazială, ar trebui să existe discipline separate de educaţie media, gândire critică, combatere a dezinformării, fiecare e liber să le denumească oricum vrea. Competenţele care trebuie dezvoltate la disciplinele acestea sunt însă esenţiale într-o lume a tehnologiei, într-o lume în care orice cetăţean are acces direct la internet, la cunoaşterea aceasta, la spaţiul acesta de informaţii, spunem noi infodemic, inundat - e ca o boală, ca o pandemie - de informaţii. Eu cred că ar trebui să existe disciplină de sine stătătoare. Regret că, odată cu modificarea planurilor-cadru la liceu, în cursul acestui an, Ministerul Educaţiei nu a introdus o astfel de disciplină. Viziunea actualei echipe de management de la Ministerul Educaţiei este că aceasta este o competenţă transdisciplinară, că ar trebui să se predea la diferite discipline. Eu sunt de acord, dar cred că ne proiectăm într-o Românie ideală, într-o Românie a viitorului deoarece, la rândul lor, profesorul de Geografie, profesoara de Chimie, profesorul de de Limba Română nu au aceste competenţe atât de bine dezvoltate încât să poată să le integreze la orele disciplinelor lor. Şi atunci degeaba visăm noi, aşa cum poate în unele ţări din Occident se întâmplă deja, să facem din competenţele acestea unele transdisciplinare, pentru că ne iluzionăm! Profesorii nu vor preda aceste competenţe la disciplinele lor pentru că, la rândul lor, nu le cunosc. Şi atunci o disciplină de sine stătătoare, cel puţin într-o etapă de trecere de câţiva ani, ar rezolva problema! Iar infrastructura de pregătire a unor profesori pentru disciplina aceasta există. S-au mai introdus discipline noi şi în decurs de câţiva ani s-au format profesori. Deja societatea civilă, ONG-urile fac o treabă excepţională în a pregăti, a instrui cadre didactice din toată ţara în competenţele acestea. O fac în training-uri ale ONG-urilor cu resurse cel mai adesea externe, fie de la Uniunea Europeană, fie fonduri norvegiene şi alte tipuri de suporturi financiare în proiecte de dezvoltare. Sunt zeci şi zeci de mii de profesori care au trecut prin diferite programe de pregătire pe educaţie media, educaţie digitală în ultimii ani. O muncă fantastică a acestor ONG-uri. Ministerul, din punctul meu de vedere, ar trebui să intre într-un parteneriat cu ONG-urile care deja au experienţa pregătirii atâtor zeci de mii de oameni, de profesori, şi să pregătească profesori dedicaţi acestei discipline. În plus, ministerul şi sistemul de educaţie are o infrastructură, sunt cercurile didactice, sunt asociaţiile bibliotecilor, există infrastructura tehnică şi expertiza - iată, am pomenit de ONG-uri, şi nu sunt singurii - ca să poţi să faci în decurs de un an pregătirea unui corp profesoral la nivel naţional care să predea competenţa aceasta. Regret... Pe parcursul perioadei în care planurile-cadru erau în dezbatere publică eu am spus-o de mai multe ori, în discuţii cu factori de decizie şi la Parlament, unde era şi domnul ministru prezent. Am prezentat perspectiva mea, rămân la părerea mea, această competenţă este fundamentată în această epocă. În medie, anul trecut, un român a petrecut pe internet 6 ore şi 12 minute pe zi! Dacă luăm 8 ore de somn, ne rămân statistic, să spunem, în medie, cam 16 ore de activitate în stare de veghe. 6 ore din cele 16 reprezintă aproape jumătate din timpul pe care noi îl petrecem treji! Acest timp îl petrecem pe internet, nu în interacţiuni faţă în faţă! La nivel planetar, un japonez a stat anul trecut pe internet 4 ore şi 9 minute zilnic, iar un sud-african 9 ore şi 37 de minute. Depinde de noi dacă vrem să tindem ca societate spre Japonia sau spre Africa de Sud. Am zice despre Japonia că este o societate foarte dezvoltată tehnologic. Este! Dar tehnologie nu înseamnă doar să-ţi petreci timpul pe internet. Şi iată date statistice, aprobate ştiinţific, care dovedesc că internetul e doar un instrument. Priviţi ce diferenţă există în consum! Lucrul acesta este un semnal de alarmă, că noi trebuie să pregătim - ăsta e rolul educaţiei instituţionalizate - cetăţenii pentru ce înseamnă riscurile în acest mediu. Învăţăm încă de la grădiniţă povestea Capra cu trei iezi, care îi învaţă pe cei mici să nu deschidă uşa unei persoane străine. E o formă de protejare a copiilor şi o învaţă sub forma unui basm. Nu ne învaţă nimeni în sistemul de educaţie românesc cum să nu deschidem uşi digitale, cum să nu cădem în capcane. Că sunt atacuri de dezinformare, de manipulare, chiar de propagandă în ultima perioadă, că sunt tentative de fraudă, furturi de pe card, înşelătorii pe mail, apeluri telefonice generate cu inteligenţa artificială. Sunt bunici, „nepotul dumneavoastră are nevoie urgent de bani!“ şi bunicul trimite banii. Sunt nişte capcane pentru care noi trebuie să educăm cetăţenii, ca să nu cadă în ele. Scuzaţi-mă, dar în primul rând este responsabilitatea autorităţilor! Dar din nou, presa, ONG-urile... Şi aici e momentul în care vă mulţumesc şi vă felicit chiar şi pentru iniţiativa acestui interviu, că din nou presa, din nou ONG-urile sunt în avangarda societăţii şi fac treaba autorităţilor, deşi, scuzaţi-mă, autorităţile sunt acolo ca să facă lucrurile acestea! Dar, în lipsa lor, se activează societatea civilă, se activează media şi suplinesc aceste, să zic aşa, lipsuri pe care sistemul administraţiei publice le are, din păcate, mult prea des.
Matei Udrea: Domnule Bogdan Oprea, aş vrea să unesc câteva puncte. Avem, pe de o parte, această cifră şocantă pe care aţi avansat-o dumneavoastră, 6 ore şi 12 minute pe zi petrecute în medie de români pe internet. Apoi, ştim din ultimele cifre Eurostat că 66% dintre români consideră că ei au o cultură superioară altor popoare. Suntem pe locul doi în Europa, după greci, la capitolul ăsta. Românii sunt printre europenii care consideră în cea mai mare proporţie că ei nu pot fi manipulaţi pe reţelele de socializare. Dar vedem că, prin propaganda făcută pe TikTok, pe reţelele de socializare, au căpătat foarte mult succes aceste narative: ce bine era pe vremea lui Ceauşescu, ce rău e acum, ce rău e Occidentul. Ba, chiar au luat mare amploare teoriile acestea cu francezii care fură aurul monoatomic de pe fundul lacului de acumulare Vidraru şi aşa mai departe. V-aş întreba cum credeţi că se poate contracara acest trend şi de ce are loc fenomenul? Pe de o parte, românii sunt ferm convinşi că ei nu pot fi manipulaţi, pe de altă parte, cele mai năstruşnice invenţii capătă o tracţiune formidabilă în rândurile poporului.
Bogdan Oprea: Cu riscul de a jigni, deşi departe de mine orice intenţie - dar noi avem vorbe populare care ne ajută -, spunem de multe ori aşa: „prostul nu e prost destul până nu e şi fudul!“. Este efectul lipsei de educaţie! Ţine un om izolat în casă perioade întregi de timp şi va fi rupt de realitatea din afara spaţiului respectiv, a casei în care a locuit. Cu cât persoana este mai puţin expusă la lumea înconjurătoare, la informaţii adevărate despre ce se întâmplă, la o gândire critică, la o analiză critică, cu atât persoana respectivă îşi dezvoltă mai puţin aparatul critic şi aparatul de gândire. Ce e de făcut? În primul şi în primul rând, educaţia pe care am menţionat-o! Şi aici este treaba autorităţilor. În al doilea rând, punerea în aplicare a reglementărilor, şi aici este din nou treaba autorităţilor. România, ca parte a Uniunii Europene, are în vigoare din 14 februarie 2024, de aproape doi ani, directiva serviciilor digitale, DSA (Digital Services Act - n. red.), cum este ea cunoscută. DSA-ul acesta are prevederi aproape la zi, aş spune, deşi ea a fost elaborată în urmă cu aproximativ patru ani, a durat până a fost aprobată. Între timp a mai apărut inteligenţa artificială. Dar, chiar şi aşa, are prevederi care, odată puse în aplicare fără ezitare de către autorităţi, spaţiul public s-ar curăţa de dezinformarea, de manipularea, de zonele acestea pestilenţiale care astăzi înfloresc şi în care oamenii, fără pic de vină, nimeresc! Şi evident că sunt confuzi în lipsa educaţiei, în lipsa înţelegerii că aşa arată un site de ştiri false, că aşa arată un cont de troll, de bot, un cont fals care vrea să mă inducă în eroare. Că aşa arată un impostor sau o impostoare îmbrăcată în haine de influencer. În lipsa înţelegerii acestor lucruri, evident că persoana face confuzia între o invenţie şi un jurnalist veritabil şi o informaţie verificată şi răs-verificată, susţinută de adevăruri faptice, adevăruri jurnalistice. Nu e deloc o surpriză! În lipsa reacţiei din partea autorităţilor, nu e o surpriză. Şi eu spun cu toată responsabilitatea, ca un strigăt, dacă vreţi, de disperare, pe care eu şi mulţi dintre colegii mei din mediul universitar şi dumneavoastră, din media, şi societatea civilă nu mai spun, un strigăt pe care îl tot repetăm deja ani de zile - probabil 2016 a fost momentul de revelaţie -, despre cât de toxice sunt platformele acestea de socializare. Şi atunci s-a creat un freamăt iniţial pe care, iată, l-am risipit, în loc să construim pe el. Noi, ca societate românească, pentru că alte ţări, de bună seamă, nu au căzut în capcana aceasta. Şi o spunem: e nevoie de punerea în aplicare a legilor pe care le avem! De ce bugetul operativ al Consiliului Naţional al Audiovizualului este de 800.000 de euro pe an? Cum ne aşteptăm ca CNA-ul să lupte cu dezinformarea, manipularea, propaganda şi din mediul online, dar şi în televiziune şi radio, cu 800.000 euro? Când bugetul de lobby public declarat de către TikTok pentru anul trecut a fost 80 de milioane de euro! Adică de 100 de ori mai mare! Doar TikTok-ul, doar lobby, fără alte intervenţii, şi noi ne luptăm în România cu praful de pe tobă, 800.000 euro! Cum ne putem imagina că putem plăti abonamente, că putem achiziţiona softuri care să ne ajute, că putem angaja şi instrui specialişti la CNA? Care nu sunt politici, că lumea aşa crede. Specialiştii la CNA nu sunt politici! Management-ul CNA-ului poate nu are cea mai bună formă de alegere a membrilor. Cu toate acestea, eu găsesc în echipa actuală a CNA-ului o majoritate care înţelege gravitatea situaţiei şi care este dispusă să acţioneze în spiritul apărării a ce avem astăzi. Iar ce avem astăzi înseamă democraţie şi libertate, încă, în forma ei autentică, nu ce vedem în multe locuri din spaţiul public, online, dar nu numai, ca fiind clamat. În lipsa educaţiei şi a gândirii critice şi a educaţiei media, dar şi a educaţiei în general, n-o să răzbim! Iar eu nu văd decât un viitor sumbru care, din păcate, va fi prea târziu de întors în decursul vieţilor noastre. Şi vom sfârşi cu toţii într-un regim hibrid, într-un regim din care nu vom mai putea să ieşim! Cel puţin noi, poate chiar şi generaţii după noi. De aceea, din nou, fac apel la autorităţi. Şi este realmente un strigăt de disperare, de profundă îngrijorare: faceţi ceva! Faceţi ceva! Legislaţie avem, specialişti avem, faceţi ceva! Lăsaţi bătălia internă între organizaţii, cine ce controlează, factori politici de pus la butoane, bateţi-vă în alte zone, lăsaţi zona aceasta care este esenţială pentru viitorul ţării acesteia, lăsaţi-o să funcţioneze cu specialişti!
„Nu uitaţi, am fost foarte aproape ca în locul preşedintelui Dan să fie un preşedinte care ar fi făcut din România o ţară nelocuibilă. Am fost aproape de lucrul ăsta! Ar trebui să înţelegem cât de gravă este intrarea într-o orbită a unei dictaturi în care, la propriu, oponenţii vizibili ai regimului se sinucid aruncându-se de la etaj“
Matei Udrea: În contextul răspunsului dumneavoastră anterior, vi separe că preşedintele Nicuşor Dan, premierul Ilie Bolojan şi, să zicem, şefii coaliţiei actuale de guvernare înţeleg lucrurile pe care le-aţi expus? Pricep pericolul?
Bogdan Oprea: Ce ştiu sigur este că au în echipa lor, mă refer în principal la preşedintele Dan, specialişti care înţeleg acest lucru. Şi e un semnal bun. Eu ştiu ce înseamnă să încerci să porneşti o iniţiativă din aceasta şi ce resorturi administrative trebuie să pui în mişcare. Semnalul că are astfel de oameni în echipa lui este unul care pe mine mă face să iau o gură de aer. Cred că ei înţeleg gravitatea şi mai cred, totodată, că sunt multe alte chestiuni presante în agenda lor, iar evitarea crizei acesteia este una dintre ele. Dar, repet, nu spun că nu, pentru că văd aducerea în echipa preşedintelui a unor specialişti care înţeleg foarte bine gravitatea acestei situaţii şi sunt capabili să genereze politici publice şi acţiune politică, astfel încât să facem în sfârşit ceva. Din păcate, acţiunea politică trebuia să înceapă cu mulţi ani în urmă. Despre ce se întâmplă în mediul digital ştim deja public. Nu mai poate să vină un politician să spună că n-a aflat încă din 2015, odată cu Brexit-ul, odată cu scandalul acela, Cambridge Analytica şi altele. Întrebarea este de ce factorul politic n-a acţionat? Şi mă refer mai degrabă la preşedintele precedent, mă refer mai degrabă la prim-miniştrii anteriori, care în mod vădit - şi asta putem să spunem deschis - n-au făcut nimic! Că, dacă făceau ceva, astăzi nu eram în situaţia în care suntem. Eu am puţin optimism şi întrevăd o posibilă acţiune din partea cel puţin a echipei preşedintelui şi lucrul acesta e de bine.
Matei Udrea: Ultima chestiune. Dumneavoastră aţi fost şi purtător de cuvânt al preşedintelui Băsescu. V-aş ruga, dacă puteţi, să faceţi o comparaţie între Băsescu şi Nicuşor Dan. Cum i-aţi caracteriza pe cei doi?
Bogdan Oprea: O, sunt atât de diferiţi! Nu-l cunosc pe preşedintele Nicuşor Dan în activitatea directă de lucru cu dumnealui, încât să pot să fac o comparaţie. Eu sunt profesor şi fac activitate de cercetare. Ca să poţi să compari în felul acesta, trebuie să fii în medii identice. Ce aş putea să spun însă cu certitudine este că amândoi înţeleg că România n-are altă cale decât calea democraţiei, deci au o orientare corectă şi singura care poate să asigure României un viitor în libertate şi profitând în continuare de ceea ce profităm astăzi. Toate libertăţile acestea de mişcare, de călătorie, de mişcare a bunurilor, nu doar a persoanelor, serviciilor, piaţa aceasta unică europeană, alianţele în interiorul cărora România a prosperat în ultimii zeci de ani cum n-a făcut niciodată în istorie şi cum, în afara acestor alianţe, n-o vor face. Iar acest lucru pe cei doi preşedinţi îi aseamănă. Şi asta o spun chiar fără să lucrez îndeaproape cu preşedintele Dan. Dar, din nou, îmi dă o speranţă. Pentru că, nu uitaţi, am fost foarte aproape ca în locul preşedintelui Dan să fie un preşedinte care ar fi făcut din România o ţară nelocuibilă. Şi când spun nelocuibilă, foarte mulţi cetăţeni, inclusiv dintre votanţii lui, aşa cum se întâmplă în alte zone din lume, ar fi regretat astăzi decizia lor! Poate nu public, dar măcar în sinea lor ar fi înţeles unde ar fi dus votarea unui preşedinte apropiat Rusiei, fidel Rusiei. Noi, eu cu dumneavoastră, n-am fi putut să avem discuţia asta astăzi fără ca ori pe mine, ori pe dumneavoastră primul, să ne fi oprit poliţia gândirii, poliţia sistemului şi să ne dea o mamă de bătaie, dacă nu cumva să ne şi omoare pentru lucrurile pe care le vorbim. Am fost aproape de lucrul ăsta! Ar trebui să înţelegem cât de gravă este intrarea într-o orbită a unei dictaturi în care, la propriu, oponenţii vizibili ai regimului se sinucid aruncându-se de la etaj. Eu am citit şi mi-a rămas în minte jurnalul Anei Politkovskaia, jurnalista rusă care, pe ultima pagină a jurnalului ei, povestea despre moartea unui coleg - suspectă, de bună seamă - şi se întreba „oare când voi urma eu?“. N-a apucat să mai scrie o nouă filă în jurnalul ei pentru că, ce să vezi, a fost omorâtă de nişte tâlhari în scara blocului. Am citit anul acesta memoriile lui Alexandru Navalîi şi i-aş invita pe oamenii care încă se întreabă în cine să se încreadă, dacă e mai bine aşa, e mai bine cu Vestul, e mai bine cu Estul, să-şi ofere lor şi viitorului propriilor lor copii lectura acestor cărţi, care este revelatoare despre opţiunea pe care, de fapt, nici n-ar trebui s-o discutăm astăzi.
Matei Udrea: Vă mulţumesc foarte mult!
Bogdan Oprea: Vă mulţumesc şi eu!
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
