USR se reuneşte astăzi şi mâine în congres, pentru a valida realegerea lui Dan Barna în fruntea partidului şi pentru alegerea organismelor de conducere ale formaţiunii.
Congresul se va desfăşura la Iulius Congress Hall din Timişoara. sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 şi 18.00 şi va reuni 500 de delegaţi din toată ţara, care vor alege organele de conducere ale partidului.
Acesta este al cincilea congres al USR.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
În cadrul congresului va fi validat oficial rezultatul alegerilor interne care au avut loc online pentru funcţia de preşedinte al partidului şi care au fost câştigate de Dan Barna.
De asemenea, vor fi aleşi membrii noului Birou Naţional, precum şi membrii Comisiilor Naţionale de Arbitraj şi Cenzori.
La final, duminică, de la ora 18.00, în Piaţa Libertăţii va avea loc un miting electoral pentru susţinerea candidaturii lui Dan Barna la Preşedinţie.
Dan Barna a fost ales preşedinte al USR pentru un nou mandat obţinând 65,75% din voturi în cadrul scrutinului intern desfăşurat online în perioada 1-5 septembrie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.