Reprezentanţii USR au criticat Guvernul Ciucă din cauza modului de implementare a ajutorului de 1.400 de lei destinat persoanelor vulnerabile pentru achitarea facturilor la energie şi a atras atenţia că ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene Marcel Boloş a spus că plata faţă de furnizori prin intermediul acestor carduri va fi posibilă după data de 1 martie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
USR a precizat, în comunicatul de presă, că liderii PSD şi PNL au început să se laude încă din noiembrie 2022 cum persoanele vulnerabile vor primi ajutor de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, dar, la început de ianuarie 2023, Guvernul nu este în stare să explice concret cum se va acorda sprijinul, administratorii de bloc nu ştiu cum vor elibera documentele şi nici nu au habar cine trebuie să-i instruiască, iar potenţialii beneficiarii – circa 2,8 milioane de gospodării, conform estimărilor MIPE – sunt de-a dreptul năuciţi.

Mai mult, ministrul Boloş spune acum că plata faţă de furnizorii de energie prin intermediul acestor carduri va fi posibilă de la 1 martie încolo, adică după ce trece iarna, atrage atenţia USR.

„Cardul de energie pentru plata facturilor este încă o dovadă de implementare anapoda: tipăreşti, bagi în plic, trimiţi prin Postă, soliciţi certificat de validare a datoriei de la asociaţia de proprietari, te întorci la Postă, stai la coadă să completezi mandat poştal pentru plată. Iar asta de câteva ori, fix pentru cei mai vulnerabili dintre români. Asta este România digitală a Guvernului analog PSD-PNL, care a stabilit o metodă într-atât de greoaie încât de ea să nu poată beneficia cei cu nevoi reale. Cei mai mulţi dintre beneficiari sunt oameni despre care instituţiile statului ştiu toate detaliile necesare: că au dreptul, care le este adresa locului de consum, care le este furnizorul de energie. Pentru acest calup semnificativ, ar fi fost mult mai simplu ca ministerul condus de Marcel Boloş să deconteze direct furnizorului, iar oamenii să primească o factură mai mică, fără atâtea costuri suplimentare, fără stat la coadă, fără dosar cu şină”, a afirmat Radu Miruţă, deputat USR şi membru în Comisia pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, potrivit sursei citate.

USR mai precizează că, în paralel cu noul haos care se prefigurează în acordarea şi folosirea cardurilor de energie, Guvernul PSD-PNL este responsabil de neactualizarea anuală a preţului lemnelor, importantă pentru ajutorul pe care trebuie să-l acorde Ministerul Muncii pentru încălzirea locuinţei familiilor şi persoanelor singure care au dreptul la ajutor social în baza Legii 416/2001.

„PSD se laudă că miniştrii săi au făcut totul, dar «uită» fără jenă că domnul Budăi avea obligaţia legală să actualizeze acest preţ la preţul mediu real din piaţă, ca urmare a amendamentului pe care l-am depus în 2021 la Legea consumatorului vulnerabil şi pe care parlamentarii PSD-PNL l-au votat sub presiunea publică. În schimb, ministrul Budăi a lăsat blocat preţul lemnului la 320 lei/metrul cub. Sunt 3,5 milioane de gospodării în România care se încălzesc cu lemne, la câmpie consumă 3-4 metri cubi, iar la munte şi de trei ori mai mult într-o iarnă. Sunt peste 500.000 de beneficiari care depind anual de acest ajutor pentru lemne, familii cu resurse foarte puţine, care au depus încă din octombrie dosare la primării, şi care vor descoperi că ministrul Budăi a lăsat în proceduri preţul lemnului la 320 lei/metrul cub, deşi el este mult mai scump, în unele judeţe chiar dublu ca preţ”, a explicat Oana Ţoiu, deputat USR şi membru în Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, conform sursei menţionate.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.